Unde e bugetul? Nu e!   noiembrie 13th, 2022

În România, mai mult decât oricând până acum, elaborarea, dezbaterea și promulgarea bugetului este o operațiune care trebuie să se încheie la timp. Chiar dacă guvernul s-a lăudat și din această perspectivă, tot fără acoperire, trebuie să avem Legea Bugetului gata, în prima parte a lunii decembrie. Suntem, deci, în plină numărătoare inversă. Întârzierea este fatală. Iar în condițiile crizelor pe care le traversăm, poate deveni de tip catastrofal.

Sunt obligat să iau în calcul, atunci când fac considerații și estimări asupra Bugetului de venituri și cheltuieli al statului, informațiile pe care le putem accesa din Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat nu pe repede înainte, ci în cele din urmă de către Comisia Europeană. Executivul ne-a mințit cu nerușinare. Reprezentanții guvernului, susținuți la greu de președintele Klaus Iohannis, sau poate chiar împinși la înaintare de către acesta, ne-au asigurat, și e bine să ne reamintim, că o echipă de specialiști de mare clasă a elaborat, după dezbateri laborioase, respectivul document. Că s-au consultat, etapă cu etapă cu reprezentanții Comisiei Europene. Că la baza lui a stat și o largă consultare cu reprezentanții partidelor, patronatelor, sindicatelor și societății civile. Și că, ne-am fi aflat în topul statelor UE care au reușit să depună respectivul document și să obțină acordul guvernelor cu care ne aflăm în parteneriat. În fine, în repetate rânduri, președintele Klaus Iohannis ne-a asigurat că România va putea accesa peste 80 de miliarde de euro în baza acestui program, cea mai mare parte fiind bani oferiți gratuit. Și care este adevărul? Cu ce ne-am ales?

Ne-am ales cu dovada că am fost mințiți la greu. Că ni s-au administrat minciuni în serie. Că mai nimici nu a fost adevărat. Am fost printre ultimele state UE, în măsură să primească acordul PNRR, suma totală ce va putea fi accesată în următorii ani, parțial și în anul bugetar viitor, este mult mai mică, sub 30 de miliarde de euro, dintre care cca. jumătate sunt bani pe care îi vom împrumuta cu dobândă, patronatele și sindicatele nu au fost consultate, și cu atât mai puțin societatea civilă, și ceea ce este și mai grav, există foarte multe greșeli, foarte multe erori de calcul, sub care și-au pus semnătura marii specialiști români. Ca să nu mai vorbim de faptul că, fără să ne oblige nimeni, ne-am angajat să menținem un plafon maxim al procentului din PIB, în ceea ce privește fondul de pensii, plafon care va contribui pur și simplu la exterminarea unui mare număr de oameni vârstnici. După care, a urmat un nou set de minciuni, și ele demontate zilele trecute. Și anume că reprezentanții guvernului, în frunte cu primul ministru, renegociază anumite capitole din PNRR, pentru a face necesare ajustări. Minciuna, de data asta, a fost de-a dreptul sfruntată. Și evidentă pentru orice inițiat. Orice modificare, oricât de mică, chiar și o virgulă a acestui document, nu putea fi operată decât cu avizul tuturor statelor membre. Ceea ce era imposibil. Iar acum, totul a ieșit la iveală. Comisia Europeană ne informează, în mod oficial, că România nu a depus niciun document la Comisie prin care să solicite vreo ajustare PNRR.

Am deschis mai sus această paranteză largă, pentru că ea ne ajută să înțelegem amatorismul cu care, într-o perioadă extrem de complicată, cum va fi 2023, am purces la elaborarea unui buget care încă nu este gata, deși ne-am angajat să-l finalizăm în cursul lunii trecute. În realitate, negocierile continuă încă, la greu, unele sunt chiar împotmolite, între partidele din coaliție. Până la finalizarea lor, bugetul nu poate fi definitivat și nu poate fi prezentat Parlamentului. Mă refeream la o cursă contracronometru, pentru că după ce va fi finalizat, probabil la fel de superficial și de „profesionist” cum a fost finalizat și PNRR, bugetul va trebui prezentat și dezbătut practic în aproape toate comisiile parlamentare. Sunt zeci de mii de articole și cu certitudine vor exista mii de amendamente. Cele mai multe vor fi prezentate de reprezentanții partidelor de opoziție, și o bună parte dintre ele vor fi doar de natură șicanatorie. Vor fi, însă, destule amendamente corecte și necesare. La acestea se vor adăuga, desigur, și amendamentele unor parlamentari din arcul puterii. Dacă bugetul va fi prezentat târziu, și deja este cam târziu, nu va exista timpul necesar pentru o dezbatere temeinică, articol cu articol, cu preponderență a celor care suferă amendamente. Se va merge pe repede-nainte. Așa cum s-a întâmplat și în ceilalți ani.

Cu diferența că, de această dată, dacă bugetul nu iese cum trebuie, situația în România poate deveni explozivă. Suntem mult prea îndatorați. Vom fi în imposibilitate să mai obținem credite cu dobânzi cât de cât suportabile, pentru a putea rostogoli datoria. Iar inflația ne strangulează. Ca și presiunea masei salariale, sau a celor aproape 5 milioane de pensionari pe care îi avem. Situația devine și mai complicată, în condițiile în care, în plină desfășurare a anului bugetar, va avea loc și faimoasa rotativă. Adică schimbarea de guvern. Imaginați-vă că, începând cu primul ministru, practic cei mai mulți membrii ai cabinetului vor fi puși în situația să-și înceapă activitatea în calitate de miniştrii debutanți. Va dura un timp până când aceștia se vor descurca în propriul minister, fără să încurce clanțele. Aparatul birocratic din ministere, așa cum se întâmplă mereu, îi va juca o vreme pe degete.

Din toate motivele pe care am încercat să le prezint mai sus, cât am putut eu de concis, la care pot fi adăugate multe altele, am convingerea că pornim cu stângul în noul an bugetar.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii