Rusia, stat sponsor al terorismului   noiembrie 24th, 2022

Declararea de către Parlamentul Uniunii Europene, printr-o rezoluție, a Federației Ruse ca stat terorist, reprezintă un precedent care are multiple consecințe. În plan internațional. Și care poate influența decisiv și decizia care urmează să se ia în Statele Unite de cele două Camere ale Legislativului, unde sunt introduse proiecte de lege în acest sens, față de care însă sunt numeroși reprezentanți ai democraților și republicanilor care au rezerve.

Până în prezent, niciodată Uniunea Europeană ori state ale Uniunii Europene nu și-au permis să declare entități statale drept agenți ai terorismului internațional. Ci doar persoane fizice și organizații. Doar în Statele Unite a existat și există o asemenea practică. În prezent, pe lista neagră a Washingtonului figurează patru asemenea state: Siria, Coreea de Nord, Iranul și Cuba. Sub influența deciziei europene, s-ar putea ca și Federația Rusă să fie inclusă în acestă listă, urmând să suporte consecințele concrete, pe care în linii mari le suportă și celelalte state.

Până când mă voi referi asupra efectelor deciziei istorice adoptate miercuri de Parlamentul European, printr-o rezoluție votată de 494 de parlamentari cu „pentru”, de 58 cu „împotrivă” și de 44 abțineri, să vedem ce alte decizii au precedat-o. Cea mai importantă este condamnarea de către Curtea Europeană de la Haga, la data de 17 noiembrie, în contumacie, a trei cetățeni ruși găsiți vinovați de acte de terorism și de crime în conflictul din Donbas. Această condamnare, aparent de mai mică însemnătate, a produs efectele juridice necesare pentru a se ajunge la rezoluția Parlamentului European. Pasul următor a fost săvârșit la 21 noiembrie, la Madrid, unde adunarea parlamentară a NATO, printr-o rezoluție adoptată în unanimitate, a decretat Rusia drept stat terorist.

Iar acum să analizăm câteva dintre consecințele cele mai importante. Până în prezent și relativ de curând, în Uniunea Europeană au fost înghețate activele Băncii Centrale a Rusiei, în valoare de 300 de miliarde de dolari. Este o sumă extrem de importantă. Dar înghețarea și nu confiscarea acestor bani nu este de natură să rezolve în vreun fel problema despăgubirilor de război datorate Ucrainei. Declararea însă a Rusiei drept stat sponsor al terorismului deschide calea juridică a confiscării acestor bani, care, după încheierea războiului, vor fi indispensabili reconstrucției din Ucraina. O reconstrucție care, altfel, conform angajamentelor asumate, ar trebui să fie suportată în primul rând de către cetățenii europeni și în al doilea rând de către cetățenii americani și eventual al altor state care decid să facă sponsorizări în acest sens. Confiscarea a 300 de miliarde de dolari poate constitui o serioasă lovitură financiară și politică dată Moscovei. În plus, după cum se știe, Uniunea Europeană a sechestrat o serie întreagă de active ale Rusiei și ale oligarhilor ruși, în valoare de alte miliarde de euro, constând în principal în imobile, terenuri, iahturi de lux și aeronave. Pentru toate aceste active sechestrate, cetățenii Uniunii Europene suportă costuri ridicate, pentru a asigura întreținerea acestora, neputând însă să înregistreze niciun venit de pe urma unor închirieri sau vânzări. Rezoluția Uniunii Europene deschide calea rezolvării și a acestei situații, prin trecerea de la sechestrare, la confiscare și, apoi, la valorificare.

Din toate motivele invocate mai sus, la care analiștii mai adaugă și vor mai adăuga desigur și altele, rezoluția Parlamentului European, care nu este obligatorie, poate constitui un punct de plecare pentru acțiuni mult mai ample, transformând-o astfel într-o adevărată decizie istorică. La care Putin a răspuns chiar a doua zi, supunând utilitățile din Ucraina unui tir fără precedent, iar oficialii de la Moscova persiflând în mod insolent Uniunea Europeană în ansamblul ei.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii