Procurorii și Monica Macovei   ianuarie 15th, 2023

Provine din tagma lor. A fost și ea procuroare. Însă comunistă. La vremea ei, a pălmuit persoane pe care le interoga. După căderea regimului Ceaușescu, s-a dat de trei ori peste cap și a devenit soroșistă. Apoi neo-marxistă. S-a aliat cu Traian Băsescu și a făcut zob justiția României. Cât timp a fost ministru. Iar acum, a ajuns la rândul ei să se confrunte cu procurorii. Va răspunde sau nu penal pentru accidentul pe care l-a produs în județul Constanța?

A dovedit, din plin, cât de lașă poate fi. Și de lipsită de omenie. Și de mincinoasă. A accidentat grav un motociclist. A mers pe contrasens și l-a lovit în plin. L-a făcut praf. Motocicleta a luat foc. Nu s-a obosit să coboare din limuzina ei și să încerce să-l salveze. A făcut-o altcineva. O persoană care, întâmplător, se afla la fața locului. Apoi a susținut sus și tare, în pofida tuturor probelor, că a circulat regulamentar. Că vinovată este victima. Poliția a dovedit contrariul. Deși s-a mișcat cu o lentoare cel puțin suspectă. Și nu a transpirat deloc strângând toate probele necesare.

Victima a stat în spital mult și bine. Între viață și moarte. Încă i se mai administrează tratamente. Dar Monica Macovei nu a făcut nici cel mai mic efort pentru a se interesa de starea celui pe care l-a accidentat. Nici vorbă să fi încercat să-l viziteze la spital. Sau măcar să-i ceară cuvenitele scuze fiului acestuia. 

S-a întâmplat ceva cel puțin straniu. Deși procurorul de caz a cam făcut pe niznaiul și a deschis un dosar in rem, ca și când motociclistul ar fi fost făcut praf de o persoană necunoscută, Monica Macovei l-a dat, totuși, în judecată, în încercarea de a paraliza ori ce fel de anchetă. A pierdut procesul. Dar nu înainte ca președintele instanței să-i administreze o lecție elementară de drept. 

Sunt tare curios să văd cât și cum va mai reuși să tragă de timp. Oare până la prescrierea faptei? Alte persoane aflate în situații asemănătoare au fost anchetate și judecate cât ai zice pește. În definitiv, a fost la un pas de a ucide un om. Nu încerc să dau lecții presei, dar cred, totuși, că este datoria jurnaliștilor să se concentreze ceva mai mult asupra acestui caz revoltător. În care, un fost înalt demnitar al statului român demonstrează, din plin, că nu este demn de modul în care l-a răsfățat societatea. 

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii