Premierul îi dă peste degete președintelui   februarie 26th, 2023

Generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, tocmai i-a aplicat o lovitură fulgerătoare și extrem de dureroasă lui Klaus Iohannis. Premierul său, contra președintele său. Iar mărul discordiei este canalul Bâstroe. Un litigiu grav, pe care îl avem cu Ucraina și legat de care, cei doi au nu doar opinii ci și indormații diametral opuse. 

În câteva zile doar, după ce, vorba lui Klaus Iohannis, ,,unii s-a inflamat”, adevărul a putut fi demonstrat. Încălcând acordurile dintre cele două state și normele internaționale, ucrainenii au săpat în adâncime șenalul canalului Bâstroe, încă din vara anului trecut și s-au și mândrit cu faptul că, în prezent, un număr semnificativ de nave maritime pot utiliza această cale de navigație. Conform normelor stabilite de Comisia Dunării, precum și acordurilor dintre cele două state, Ucraina nu poate face, legal, nici măcar operațiuni de întreținere, fără a notifica partea română și fără a obține acordul acesteia. În niciun caz nu avea permisiunea să adâncească canalul, punând în pericol întregul ecosistem, plus debitul brațului Sulina, de la trei metri și ceva până la 8-9 metri. Partea interesantă și, în același timp, scandaloasă, a acestui litigiu, este că, în timp ce autoritățile statului român au dormit pe ele, ucrainenii, fără a le informa în mod corect, au publicat, totuși, pe site-urile lor oficiale, faptul că desfășoară cu succes lucrări interzise. 

Când într-un târziu, posibil prea târziu, presa de la București s-a sesizat și au început să vină și câteva informații oficiale de la Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului, s-a stârnit, așa cum era și normal, un veritabil scandal politic. În care, pe bună dreptate, cei mai mulți dintre protagoniști și-au exprimat dezamăgirea că, în timp ce noi ajutăm în fel și chip Ucraina, asumându-ne riscuri și sacrificii, autoritățile de la Kiev ne aduc cu bună știință prejudicii. Sub pretextul războiului. Și nu numai nouă. Ci Europei și lumii întregi, pentru că Delta Dunării face parte din patrimoniul UNESCO. Este momentul în care, extrem de prost inspirat, dar și după o întârziere de câteva zile, președintele Klaus Iohannis a sărit ca ars. Acuzându-i la pachet pe reprezentanții părții române, oficiali guvernamentali, politicieni și jurnaliști, că s-ar fi inflamat într-un mod nejustificat și, sugerând într-un mod cât se poate de transparent, că aceștia ar face jocul Federației Ruse. O ieșire la rampă, care ne-a lăsat cu gura căscată. Și nu numai pe noi. În ciuda evidenței, ca și când ar fi fost literalmente legat la ochi, Klaus Iohannis a solicitat dovezi. Dovezi care se aflau sub nasul lui. Și pe masa de lucru a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe care, în mod constituțional, îl conduce. 

De râsul curcilor. Una dintre televiziunile de știri, România TV, cu mijloacele în definitiv modeste pe care le are la dispoziție, a închiriat o șalupă și cu ajutorul sonarului acesteia, a făcut măsurători care au demonstrat că ucrainenii au săpat la o adâncime de peste 8 metri, periclitând fauna lacului Bâstroe, flora rezervației Letea și punând în pericol viața cailor sălbatici. Iar demonstrația filmată a fost simplă și nu a durat decât câteva minute. Timp în care a fost surprinsă și o dragă aflată la lucru. Și, de asemenea, un vas de marfă de dimensiuni mari, pe care ucrainenii îl încărcau cu grâu.

Să punem punct aici detaliilor, care sunt extrem de numeroase. Atât de numeroase, încât premierul a fost nevoit, ca pentru prima dată, să iasă de sub cuvântul lui Klaus Iohannis și, arătând care este adevărul, să-l contrazică pe acesta la scenă deschisă. Mai mult, și și mai grav: a ieșit la iveală că, în mod eronat, intenționat sau nu, atât partea română cât și partea ucraineană, așteaptă un verdict din partea Comisiei Europene. Comisia Europeană, neavând, în realitate, nicio atribuție în acest sens. Contrar celor declarate, nu știm încă din ce motiv, de Alina Vălean, comisarul pentru transporturi. În realitate, tot ceea ce se întâmplă se desfășoară sub autoritatea Comisiei Dunării de Jos. Care, la acest capitol, se pronunță fără echivoc. Ucraina nu avea voie să desfășoare nicio lucrare. 

Acum, în mod firesc, românii își pun întrebarea: ,,Ce l-o fi apucat pe președinte? Cum a fost posibil, ca președintele României, fără a avea niciun fel de informații care se susțin, să iasă la rampă și să se pronunțe împotriva intereselor statului pe care îl reprezintă? E inconștientă? e trădare? Sau Klaus Iohannis este drona unor forțe externe?”

A doua întrebare este, însă, mai grea. Dacă a greșit atât de grav acum și nu a regretat public și nu și-a cerut iertare, măcar pentru ca a dezinformat opinia publică, oare nu a mai greșit la fel de grav, în trecut și în alte împrejurări în care a vândut, pe nimic, interesul național al României?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii