Puterea Clubului de Presă   mai 4th, 2023

Ieri, conducerea Clubului de Presă s-a legitimat. Prin votul membrilor săi. Jurnaliști și reprezentanți ai caselor de presă. Începând de săptămâna viitoare, vom acționa cu toate motoarele turate la maximum. În plan intern și extern. Conform obiectivelor precizate pe site-ul nostru.

Nu pot rata ocazia, fiind vorba de un eveniment de importanță majoră, de a consacra editorialul de astăzi acestui moment. Iar editorialul va fi pur și simplu comunicatul oficial al Clubului de Presă, pe care îl reproducem mai jos.

 

Astăzi, 3 mai 2023, de Ziua Mondială a Libertății Presei, a avut loc la București, într-o sală de conferințe a hotelului Crowne Plaza, prima convenție a Clubului de Presă. Prin intermediul reprezentanților, cei 521 de jurnaliști înregistrați ca membri ai Clubului au decis asupra structurii de reprezentare a Clubului de Presă, respectiv asupra organizării interne și a următoarelor acțiuni pe care Clubul și le propune.

 

În urma candidaturilor și votului, structura de reprezentare a Clubului de Presă, sub denumirea de Consiliul de Onoare al Clubului de Presă, are următoarea componență:

 

  1. Cozmin Gușă;

 

  1. Sorin Roșca Stănescu;

 

  1. Răzvan Savaliuc;

 

  1. Bogdan Comaroni;

 

  1. Claudiu Asimionesei.

 

În interiorul Clubului de Presă s-au structurat două departamente, respectiv Departamentul Jurnaliștilor, al cărui președinte a fost ales Bogdan Comaroni, și Departamentul Proprietarilor, al cărui președinte a fost ales Claudiu Asimionesei. Managerii desemnați ai Consiliului de Onoare, Departamentului Jurnaliștilor, respectiv Departamentului Proprietarilor sunt Sarmiza Andronic, Iosefina Pascal și Andrei Gușă.

 

În următoarea perioadă vom informa publicul despre acțiunile decise în urma convenției de astăzi, pe care le vom întreprinde în funcție de prioritățile legate de activitatea de presă și de interacțiunea mediului de presă cu mediul politico-administrativ.

 

(Cei 521 de jurnaliști înscriși în Clubul de Presă sunt angajați ai următoarelor companii care acționează în mass-media româneacă:

 

Puterea.ro

 

România Liberă

 

Academia Cațavencu

 

Gold FM

 

Solid News

 

Realitatea PLUS

 

Realitatea Financiară

 

Correctnews.ro

 

Lumea Justiției

 

Lumea Banilor

 

BZI

 

B1 TV

 

Lumea Infrastructurii

 

Pro Brăila

 

Clujlive.ro

 

România TV

 

Antena 3 CNN

 

Gazeta de Cluj

 

Ziua News

 

Cristoiublog.ro

 

RepublicaTV

 

Pro Gorj

 

Gorjeanul

 

TV SUD

 

Cetățeanul.net

 

Jurnalul de Iasi

 

Monitorul de Suceava

 

Indiscret în Oltenia

 

Eveniment Vâlcean

 

Cuvântul Liber

 

Informația de Teleorman

 

RTS MEDIA TRUST

 

Gazeta Brașovului

 

Informația de Severin

 

BIT TV

 

Ziua de Vest

 

Devazluiri.ro

 

Evenimentul Zilei

 

Jurnalul de Argeș

 

Știrile Maramureș

 

necenzurat.ro

 

Stirirapide.net

 

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii