Efectele grevei în stradă și în Olimp   mai 22nd, 2023

E grevă generală. Pe timp nedeterminat. Premierul, președintele PSD și al Senatului, alți câțiva miniștri și lideri politici au intrat în fine, în al doisprezecelea ceas, în stare de alertă. Au renuțat la weekendul planificat și s-au întâlnit cu reprezentanții dascălilor. Fără niciun rezultat. Din starea de alertă, Marcel Ciolacu a căzut în starea de panică. Și intenționează să-și amâne sine die venirea la Palatul Victoriei. Sau chiar va renunța de tot. Oare de ce?

Explicațiile sunt multiple. Și la îndemână. Primele dintre acestea vizează efectele devastatoare în plan social ale acestei greve generale pe timp nelimitat. Să încercăm mai jos să le enumerăm. Sunt sute de mii de învățători, de dascăli de școală generală și licee și de cadre didactice universitare. Toți aceștia, săturându-se să fie ignorați și înjosiți de Executivul României, au decis printr-un referendum, după ani de zile de așteptare și după cinci luni de când solicită insistent negocieri, să declanșeze greva generală pe timp nedeterminat. Renunțând astfel la venituri pe tot parcursul grevei. Este un sacrificiu imens, extrem de dureros, pe care aceștia, împreună cu familiile lor, îl fac în speranța că, în cele din urmă, guvernanții vor accepta să le asigure venituri corespunzătoare. Nimeni nu merge atât de departe cu optimismul încât să-și imagineze că acest Guvern al României va decide în fine să aplice legea prin care învățământul trebuie să beneficieze de venituri care să reprezinte 6% din produsul intern brut. Acest sacrificiu pe care îl fac oamenii din mediul școlar, inclusiv personalul auxiliar, resimțit de familiile din care fac parte, ar putea deveni extrem de costisitor în plan politic. Acest subiect îl voi dezvolta însă mai la vale.

Sunt milioane de copii care vor fi nevoiți, dacă anul școlar a înghețat, să stea acasă. Sunt milioane de părinți care nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Iar nemulțumirea și chiar furia acestora se vor îndrepta tot împotriva celor care ne guvernează. Pentru moment, împotriva Guvernului Ciucă. Deci în primul rând paratrăsnetul va fi PNL.

Ca în fiecare an, și acum ar trebui să se organizeze sesiuni de examene și de Bacalaureat. Dacă zeci de mii de copii nu-și vor mai putea da Bacalaureatul, atunci ei nici nu vor putea merge la facultăți din țară și din străinătate. Viața acestora și a familiilor din care fac parte va fi dată peste cap. Iar frustrarea se poate transforma rapid în ură.

În grevă generală au intrat și destul de multe instituții de învățământ superior. Nici profesorii acestora nu vor mai beneficia în toată această perioadă de venituri. O bună parte dintre studenți nu au prins locuri în cămine. Iar alții pur și simplu au avut mijloacele necesare să-și închirieze garsoniere sau apartamente. Ceea ce le-a asigurat veniturile constant proprietarilor. Aceste venituri, dacă greva generală se prelungește, dispar. Sau în orice caz se diminuează. Cum este și firesc, proprietarii vor bombăni și își vor exprima și ei nemulțumirea vizavi de Executiv.

Nu este deloc exclus ca, în cele din urmă, Guvernul să cadă la învoială cu sindicatele din învățământ, care să organizeze un nou referendum, astfel încât, la un moment dat, greva generală să înceteze. În aceste condiții, timpul pierdut va trebui cumva recuperat. Și singura posibilitate este să se recupereze din vacanță. Dacă se va întâmpla așa, programul a milioane de familii va fi dat peste cap. Și din nou vor fi generate frustrări, nemulțumiri și furie. Indirect, și industria de turism va fi afectată prin anularea unor vacanțe.

Toate aceste efecte, unele de-a dreptul perverse, cărora, dacă ne gândim puțin, le puteam adăuga și altele, înseamnă în ultimă instanță nu numai costuri uriașe în plan social, ci și semnificative costuri politice. Guvernul stă literalmente pe o bombă. Iar în percepția publică principala răspundere revine partidului care are premierul. Într-un moment în care premierul este președintele PNL. Deci oricât s-ar da PNL peste cap, acest partid va suporta principalele costuri. Situația este atât de gravă încât, iată, extrem de prudent din fire, Marcel Ciolacu, președintele PSD, care ar fi trebuit peste câteva zile să preia funcția de premier, a dat brusc înapoi. Anunțând că rotativa nu va avea loc, până când problema dascălilor nu va fi rezolvată. Și, la pachet, pentru ca premisele unei crize politice să se contureze și mai bine, a pus și problema explozivă a pensiilor speciale. Litigiul cu dascălii nu poate fi rezolva în absența unei legi trecute prin Parlament sau măcar a unei ordonanțe de urgență, care să devină parte integrantă a unei viitoare legi. Iar pensiile speciale nu pot fi anulate printr-o asumare de răspundere, pentru că nu este constituțional să-ți asumi răspunderea pe o lege care, sub forma unui proiect depus de USR, a intrat deja pe agenda forului legislativ. Situația politică pare fără ieșire!

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii