Directia in care Iohannis impinge Romania februarie 20th, 2017
Am punctat, intr-o analiza anterioara, unele dintre provocarile majore in plan international care vizeaza, direct sau indirect, si Romania. Pana la urma, cea mai importanta dintre toate este batalia la care asistam in prezent intre doua conceptii asupra viitorului relatiilor internationale. Venirea lui Donald Trump la Casa Alba a marcat inceputul razboiului intre statul globalizat si statele natiune. Un razboi care, odata declansat, se propaga pretutindeni. In ce directie se va duce, din aceasta perspectiva, Romania?
Transpirand la greu pentru a rasturna scorul alegerilor si a-si instala, la Palatul Victoria, “Guvernul sau” sau, in cel mai rau caz, un Guvern PSD aservit si angrenand in acest efort institutii fundamentale ale statului, Klaus Iohannis lasa impresia ca a abdicat de la principalele sale sarcini prevazute in fisa postului. Conform Constitutiei Romaniei, presedintele joaca un rol major in politica externa a statului, in elaborarea si punerea in opera a principalelor strategii in acest domeniu si, de asemenea, in tot ceea ce inseamna ansamblul politicilor de securitate nationala. Aceasta, cel putin teoretic. Ce se intampla, insa, in practica?
In practica, presedintele Klaus Iohannis pare cu desavarsire imun sau neatent la schimbarile majore care au loc pe plan international. Sau, mai exista si aceasta posibilitate, tace si face. Dar daca tace si face, atunci ceea ce face nu prea este in regula. Pentru ca nu este transparent.
Semnale clare ale razboiului declansat de Donald Trump, dar si de alti lideri importanti impotriva statului global avem pretutindeni. Modul in care decurge acest razboi va configura toate celelalte forme de conflict – clasic, asimetric sau hibrid. De raporturile de forte existente depinde si felul in care se reasaza relatiile in interiorul Uniunii Europene sau in NATO si relatiile Est-Vest si pacea sau conflagratia mondiala. Pana la urma chiar si taberele care se prefigureaza si contureaza din ce in ce mai precis sunt alese tot dupa acest criteriu.
In consecinta, presedintele Klaus Iohannis ar trebui, fie din propria initiativa, fie la invitatia Parlamentului, sa se prezinte in fata legislativului pentru a-si preciza punctul de vedere. Ce vrea? Sa mergem in continuare pe mana statului global alaturi de cei mai relevanti promotori ai acestuia, cum sunt, la nivel de organizatii, George Soros sau Grupul Bilderberg sau Atlantic Council ori, la nivelul statelor, cum se prefigureaza a fi Germania doamnei Angela Merkel? Sau Romania ar face mai bine sa se indrepte in directia statelor natiune, semnalul fiind capacitatea de a-si negocia, cu demnitate si curaj, propriul destin macar la nivelul la care fac acest lucru statele europene din grupul Visegrad?
L-am auzit demult, o singura data, pe presedintele Klaus Iohannis vorbind despre drepturile omului si despre garantiile pe care le are cetateanul ca nu va fi umilit sau calcat in picioare de institutiile de forta. Apoi, nu l-am mai auzit niciodata referindu-se la aceasta parte, care este cea mai importanta, din conceptul de stat de drept. Am amintit acest lucru pentru a semnala alte situatii in care se pare ca presedintele Klaus Iohannis si-a schimbat sau si-a abandonat retorica.
L-am auzit demult vorbind cu amaraciune despre pamant. Si deplangand faptul ca 40% din suprafata arabila a tarii a incaput pe mainile unor straini. Dar, apoi, nu am vazut absolut niciun demers prezidential pentru ca aceasta situatie sa fie in vreun fel remediata. In schimb, presedintele pune la zid PSD-ul, care incearca asemenea demersuri.
Nu l-am auzit niciodata pe presedintele Klaus Iohannis iesind la rampa pentru a apara padurile Romaniei si pentru a anunta o ofensiva, fie ea si de natura oratorica, impotriva defrisarilor ilegale. Dimpotriva, domnia sa a respins o lege care ar fi putut face ordine in sistem.
L-am auzit pe presedintele Klaus Iohannis pledand cu ardoare, si bine a facut, pentru ca Romania sa devina unul dintre putinele state NATO care investesc 2% din Produsul Intern Brut pentru propria sa securitate. Dar, mai departe, nu l-am auzit pe presedintele Klaus Iohannis revoltandu-se si nu l-am vazut sarind in sus ca ars atunci cand, pe sest, la sfarsitul lui decembrie anul trecut, Guvernul sau, condus de Dacian Ciolos, a scos, prin incalcarea legii, o hotarare de guvern neaprobata de Parlament prin care a decis, fara licitatie si fara un concurs de oferte, cheltuirea unei sume de un miliard 400 de milioane de euro in beneficiul unei firme olandeze pentru constructia unor vase de razboi. O operatie financiara si comerciala extrem de discutabila, daca nu cumva scandaloasa, si care, nefacandu-se in regim offset, ne priveaza de o investitie in aceeasi valoare in propria noastra industrie de aparare.
L-am vazut batand cu pumnul in masa si cu piciorul in pamant pentru a forta Guvernul Grindeanu sa mareasca bugetul Serviciului Roman de Informatii care si asa este extraponderal si este de sase ori mai mare decat cel al Serviciului de Informatii Extrene. Daca vrem sa protejam intersele de securitate ale acestei tari, ma asteptam sa il vad transpirand pentru a alinia si din aceasta perspectiva Romania statelor europene. Prin finantarea cu prioritate, mai ales in aceasta perioada, nu a spionajului intern, ci a spionajului extern.
Din nou, am oferit doar cateva exemple dintre nenumaratele care pot fi date. In ideea ca, daca cumva presedintele Klaus Iohannis nu se gandeste, noi avem datoria sa ne gandim si sa sustinem o solutie generala de politica externa careia ar trebui sa i se subsumeze toate celelalte demersuri. Sa avem insa rabdare si sa mai asteptam.
Sursa: CorectNews
