Micul Putin de la Bucuresti   august 7th, 2009

Marea huiduiala 16

 

srs_edit          Huiduit oriunde se duce in Romania, Traian Basescu are parte de aceeasi primire si in lume. Pur si simplu, statele puternice occidentale dar si Rusia refuza sa il trateze pe seful statului roman ca pe un egal. Si consecinta este ca astfel Romania are de suferit. La originea acestei puneri la colt se afla gafele monumentale in materie de politica externa ale administratiei Basescu. Intr-un comentariu anterior, am vorbit de modul in care au fost periclitate relatiile cu Rusia. Pozitia ridicola in care ne aflam, in raport cu puterea de la Rasarit, recunoscuta ca un partener important atat de Statele Unite, cat si de Uniunea Europeana, a fost generata de un fapt aparent paradoxal. Traian Basescu, care nu a beneficiat decat de o educatie superficiala, facuta intr-o scoala militara si apoi completata pe o nava comerciala sau in functia SIE pe care a detinut-o ca sef al agentiei Navrom de la Anvers, incearca sa aplice unui stat cunostintele sale rudimentare care, probabil, au dat unele rezultate pe nava “Biruinta”. De aici apar unele comportari ciudate. Cum ar fi dispretul fata de valorile democratice, imposibilitatea de a participa la un dialog in contradictoriu, refuzul dezbaterii, preferinta pentru regula unanimitatii, ura fata de presa care, manifestandu-si libertatea, il poate incomoda pe omul politic. Dar cand vorbim despre politica externa, atunci o cultura rudimentara poate avea efecte si mai devastatoare. Daca tot am luat exemplul Rusiei si daca tot ne-am pus intrebarea cum de a fost posibil ca Romania, in loc sa devina, cum ar fi meritat si ar fi putut, o punte intre acest stat si Uniunea Europeana, atunci suntem obligati sa facem recurs la cele doua modele. Modelul Putin si modelul Basescu. Este evident ca Traian Basescu, fascinat de personalitatea remarcabila a omului politic de la Moscova, a incercat sa-l imite. In relatia cu Parlamentul. In atitudinea fata de partide. In pozitionarea sa in raport cu oligarhii. Si, cum aratam, in tentativa de a subordona presa. Nu a reusit, pentru ca vara nu-i ca iarna. Romania nu e ca Rusia. Si, in plus, am avut si sansa ca atat NATO, cat si Uniunea Europeana au fost convinse de predecesorii lui Traian Basescu ca Romania merita sa fie integrata in acest sistem de aliante politice, economice si militare. Esuand lamentabil in tentativa de a-l imita pe Putin, Basescu a sfarsit prin a-l caricaturiza – adica a facut atat cat putea – si apoi prin a-l uri. De aici, nenumaratele declaratii agresive la adresa unuia dintre cei mai importanti oameni politici pe care i-a avut, in ultimii douazeci de ani, Rusia.

            Atat de concentrat a fost Traian Basescu in a construi o axa moarta Washington – Londra – Bucuresti, in a se balaci, de la egal la egal, in Marea Neagra si in a-l umili pe omologul sau de la Kremlin, incat a uitat cu desavarsire ca lumea este ceva mai larga. Romania, sub Basescu, a ratat incredibile oportunitati in Orientul Mijlociu, in China, in Africa si in America Latina. Nu exista deschideri realizate in aceste spatii vitale pentru viitorul economiei modiale de seful diplomatiei de la Bucuresti. Rateul in domeniul extern este total. Iar consecintele ne costa. Al dracului. Asa ca Basescu este huiduit nu numai in Romania, ci si in lumea larga. Atunci cand cineva isi aminteste de el.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

11 comentarii

august 8th, 2009 at 00:11
rOBERT HORVATH USA spune:

Basescu a pierdut prietenia Occidentului fiind considerat un element destabilizator in regiune. A aparut un
material declasificat despre optiunea americana in fata unei recrudescentei pericolului fascist si nationalist ca urmare a crizei economice in estul Europei. Marinarul este considerat un potential pericol. Ma consider informat in aeasta directiedi diferute surse. Unchiul sotiei mele Kiyoko a fost rectorul facultatii economice din Osaka. El a pus bazele teoretice “miracolul economic japonez. Asfel se explica dece in familia mea sunt multi diplomati si economisti de prestigiu. Unul din ei este KIYOSHI KODERA probabil a doua persoana ca importanta la Banca Mondiala. Plecam in curand la Washington sa-i iau un interviu. Poate un cititor al acestor randuri sa ma ajute sa plasam interviul in presa romana.
Poare chiar la ziua daca sunteti interesat.
“Kiyoshi Kodera to lead World Bank/IMF Development Committee
.Kiyoshi Kodera will become the first Japanese to serve as executive secretary of the Development Committee, a joint ministerial panel of the World Bank and the International Monetary Fund that addresses development issues. The job requires close coordination with World Bank President and the panel’s 24 members in setting the agenda for their biannual meetings, a forum that Kodera says is ”most effective” in crafting development strategy, given the relatively large representation of regions includingHungary,Poland,Romania….”

PS. Indraznesc sa deranjez cu o observatie critica. Comentariile asteapta in zadar moderarea si sunt imediat schimbate. In acest fel nu sunt citite de nimeni cu exceptia dumneavoastra. Cu respect.

august 8th, 2009 at 09:00
nicole spune:

Pe langa ca e p.., s-a inconjurat de pup-in-basesti si de hoti. Sa nu mai amintim si de „blonde”…

august 8th, 2009 at 16:59
ROBERT HORVATH USA spune:

Surprizele vor veni de la New York. – Tismaneanu va fi deportatat din USA pana
la sfarsitul anului. – Filmul meu despre ICR ” DESECRAREA MENORELOR” va fi vizionat pe mai multe statii de tv americane si japoneze. Il voi pune pe You Tube cu cateva zile inainte de alegeri. Prima expozitie antisemita de la sfarsitul celui de al doilea razboii mondial a fost sponsorizata de statul roman. BASESCU A LASAT-O DESCHISA 6 LUNI DUPA INCHIDEREA OFICIALA. Nu va fi iertat.
Robert devagallery.com

august 8th, 2009 at 17:21
ROBERT HORVATH USA spune:

MORMINTE LA BUCURESTI, MENORE LA NEW YORK (O unitate a serviciului american descinde in miez de noapte la ICR New York)

In timp ce Reuters anunta lumea civilizata :” In data de 22 octombrie 2008 a avut loc cel mai mare atac din lume (dupa cel de al doilea Razboi Mondial) asupra unui cimitir evreiesc. Persoane necunoscute au vandalizat peste 130 morminte din Cimitirul Evreiesc din capitala Romaniei”,purtatorul de cuvant al Politiei Captalei, Christian Ciocan declara :”In prezent, la nivelul Sectiei 16 a fost declansata o ancheta pentru profanare de morminte, iar primele cercetari nu contureaza un act antisemit”. In timp ce principalele statiI TV din lume preiau imagini sfasietoare de la” Procesiunea durerii”, care a avut loc la cimitirul din Soseaua Giurgiului, Pro Tv relateaza profesional :”Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, suspectii sunt copii. Politistii au reusit sa stea de vorba cu o parte dintre ei, iar varianta care se contureaza este cea a unui exemplu clasic de vandalism facut din teribilism. In timp ce Ambasadorii Frantei si al Statelor Unite prezinta oficial ingrijorarea guvernelor respestive surse de la Politie ne linistesc spunand ca” nu sau găsit urme sau înscrisuri cu caracter antisemnit”
Acest tip de nesimtire abjecta face ca un cunoscut jurnalist dambovitan sa comenteze:Ideea de a zvârli actul de barbarie făptuit în Cimitirul Evreiesc în cârca unor copii inconştienţi pare să facă parte din vechiul scenariu antisemit, unde criminalii noştri sunt consideraţi de obicei mai buni decât criminalii altora.In timp ce scriu aceste randuri pe ecranul televizorului american vad imagini cutremuratoare in care celebra actita Maia Morgenstern printre mormintele profanate cu lacrimi in ochi spune:”Toate mormintele devastate sunt ale mele,Acuz aici indiferenta si superficialitatea care vor sa transforme inacceptabilul in acceptabil” Reporterul preia ideia spunind “Cum poti ramane insensibil cand stii ca acele pietre amintesc de niste suflete traitoare pe aceste pamanturi care au suferit si s-au bucurat ca oricare alta fiinta.El incheie reportajul cu o voce usor ironica spunand:Deocamdata, singura certitudine ce vine din parte aanchetatorilor este aceea ca la fata locului nu s-au gasit urme sau mesaje care sa arate ca ar fi vorba despre un act de antisemitism. Despre cele intamplate la Bucurest,reluarea oricarui comentariu este de prisos. Nu acelasi lucru se poate spune despre ce se intampla la New York unde prestigioasa revista Metropolitan comenteaza in cei mai tari termani posibili “Imaginati pe un perete urias o menora pe care este manjit cu un rosu amestecat probabil cu sange cuvantul Fuck. Aceasta lucrare intitulata “Desecrarea menorei” este piesa centrala a unei expozitii de arta antisemita si poate fi vazuta la o galerie de arta cu adresa 200 east 38 Street. Daca acesta oroare este acceptata in centrul centrului lumii pe 3 Avenue,colt cu cladirea Natiunilor Unite intr -un oras cu trei milioane de evrei, ce ne asteapta maine? Acest articol se refera la expozitia de acum celebra “Freedom for lazy people”care a dus la scandalul monstru de la ICR New York.Pentru a vizualiza grandoarea nenorociriI sponsorizate de Patapievici aici la New York cititorul trebue sa cunoasca faptul ca Galeria Romana cuprinde doua largi incaperi in care un perete da in strada. Cu alte cuvinte intreaga expozitie poate fi vazuta din strada si toata omenirea (Este vorba de un cartier diplomatic, plin de turisti care vin sa vada ONU)poate sa fie consternata de ura de rasa promovata de regimul de la Bucuresti. Trecatorul nu poate scapa de la vedere si din vedere o alta menora, pe care este imprimata amenitator o cruce iar pe fiecare brat al obiectului sacru, este scrijelit semnul $ al dolarului. El poate fi consternat vazind un evreu religios impreunanduse cu un fel de elefant, un rabin care se bucura ca are tatuat pe brat semnul SS, Iar prea veneratii patriarhi ai bibliei Moise sI David dupa ce au facul un schimb simbolic (un falus contra stelei lui David) se pregatesc de un sex strasnic. Toate acestea si multe alte opere de arta pot face deliciul oricarui antisemit de pe acest glob inclusiv pe presedintele sirian de curand vizitat. Pentru ca sclipiciurile licuricilor arabi bucura ochiul si chiar buzele presedintelui Traian Basescu,in ultimul timp, sunt convins ca se va lauda chiar antisemitului sef Mah-mud Ahmadinejad de deschiderea si promovarea unei expozitiei dure anti-israeliene. Adevarul este ca trebue sa ai un curaj nebun sau chiar sa fi intradevar nebun, sa deschizi prima expozitie majora antisemita, de la sfarsitul nazismului incoace, chiar aici in metropola marelui licuric tradat. Pentru orice politician desecrarea unor menore ar insemna o reala sinucidere ,dar se pare ca nu va avea nici o repercusine pentru presedinte, in cazul lui putem spera la mai mult. Este greu sa estimez surpriza diplomatilor care trec prin fata galeriei, dar pot estima surpriza autoritatilor americane cand au aflat ca expozitia ICR, ESTE O EXPOZITIE ARABA A CETATIANULUI MARVAN AMBAKI UNDE ROMANII AU FOST DECORUL SI DIVERSIUNEA. Ancheta americana a expozitiei Al Queda a luat sfarsit saptamana trecuta si fapte cu intradevar surprinzatoare for fi facute cunoscute mediei internationale. Cenzura despre expozitia araba este totala, dar presiunea internationala legata de profanarea cimitirului de la Bucuresti va sparge valul tacerii.Scandalul urias care se intrevede la orizont va clatina din temelii regimul Basescu si va alunga clanul de rasputini de la putere. Asa cum dupa revolutie nu sa gasit nici un terorist, nici acum nu se va gasi nici un vinovat. Cei care lau tradat pe Ceasescu pregatesc debarcarea lui Basescu. Dovada cea mai elocventa este soarta expozitiei extremiste de New York. De si sa anuntat inchiderea expozitiei acum doua luni si jumatate ,de si a creiat un scandal fara precedent,aceasta expozitie a urii fara limite, a ramas deschisa. In afara ca poneiul roz cu zvastica la fund care lipseste, nimeni nu sa atins cu un fir de par, de ea .Faptul ca
sediul celei mai puternice organizatii evreiesti din lume Anti-Defation League este in coltul strazii face ca lucrurile sa fie clare. Expozitia trebue sa ramana deschisa pana se creiaza un scandal care sa duca la ca la caderea lui Basescu.
. . In articolul trimis spre publicare celei mai curajoase publicatii de opinie New York Magazin,ocazionata de prima descinderea politiei, am facut o prognoza politica. Daca presedintele nu se distanteaza de grupul, opus interesului national Patapievici,Tismaneanu,” va trebi sa plece impreuna cu ei”. Acum cu ocazia unei noi descinderi a fortelor de ordine mentin aceasta opiniei,mentionand ca toate datele interne si internationale converg in aceasta directie De curand a fost trimis acasa diplomatul pisat pe el, Cristian Neagoe organizatorul expozitiei antisemite. Dupa lumpen, directoarea ICR Corina Suteu va pleca si ea, cu catuse grele la maini pentru deturnare de fonduri publice.(Un milion de dolari in trei ani de zile.Gasiti amanunte despre aceasta “spalare de bani” in articolul “Dupa expozitia nazista una comunista”,New York Magazin) .Semne de suturi in fund sunt si pentru rasputinul Patapievici, de si situatia lui este mai putin clara, el trebuind sa aleaga intre puscarie si casa de nebuni. Pentru ca un presedinte extrem de periculos pentru imaginea si interesle tarii incearca sa mentina in perpetuitate o expozitie a urii,impotrva oricarei norme de umanitate, aici la New York am apelat ,din nou la fortele de ordine. Simbolismul acestui gest este prea evident pentru a mai fi comentat, La 7 Noieembrie, dupa miezul noptii, o unitate especializata in˙˙Hate Crime,a descins la Galeria ICR, pentru a lua probe. (Sper sa fie ultimile). A fost o actiune profesionala extrem de rapida, care a durat doar cateva minute. Sa intrebuintat o tehnologie speciala .Pentru un timp extrem de scurt ,la o lumina ca de zi sa fotografiat si filmat din exteriorul cladirii prin geamul galeriei. Trebue sa mentionez ca un automobil cu numar de inregistrare oficial a fost parcata pana in zorii zilei in fata cladirii oficiale,care gazduieste galeria.
Menore la New York,Morminte la Bucresti
Cu alte cuvinte purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei poate anunta mediei locale si internationale ca profanatorul de morminte si de obiecte sfinte afost identificat la New York,el este un fost ofiter de marina numit,Traian Basescu.

august 8th, 2009 at 18:02
Ghita spune:

Domnu Rosca,

Ce te determina sa spui atatea minciuni.
daca realmente ai avea talent,sa zicem in politica externa sau cum pretinzi in toata opolitica dece nu ajuti Romania cu marile matale idei.
Poporul ti-ar ramane recunascator.

Asa,fara suparare totul pare o barfa.Sau crezi ca scriind minciuni,in serial,luni sau ani de zile obtii altceva decat scaderea tirajului ziarului.
Trebue sa ai cap de piatra ca sa citesti chinezeasca matale in care de fapt ai o singura ideie:cat de rau este basescu.

Altfel ne uitam cu mila la lamentarile matale si nu putem sa spunem decat:uite ce a ajuns un mare talent care a abdicat de la deontologia profesionala.
Fa cum vrei dar oricum ai ajuns prea departe.

august 8th, 2009 at 18:05
ROBERT HORVATH USA spune:

Istorie cu jumatati de masura la ICR New York

Stimate domnule editor Grigore L. CULIAN,
Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana. Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “Kiro Studio International”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.
In data de 20 martie 2008 a avut loc, la Institutul Cultural Roman din New York, un eveniment dedicat special Holocaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta d-lui general Mihai Ionescu, directorul Muzeului Holocaustului din Bucuresti. Pentru ca adevarul istoric a fost prezentat unilateral si subiectiv, am avut o interventie pe care, in cazul ca o considerati pertinenta, va rog sa o publicati in ziarul Dvs. Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!
Doamnelor si Domnilor, Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populatie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire. Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.
Care sunt faptele istorice? Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor. In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatia evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria. Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.
Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea populatiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!
In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din populatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga populatie, inclusiv Armata Romana.
Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar nu este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.
Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei. Vreau sa va mai amintesc, domnule general Mihai Ionescu, doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara: “Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si ma voi tine de cuvant”. Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.
Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice. In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul. La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!
Vreau sa mai spun asistentei ca Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor. In concluzia raportului se spune: “Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei”. Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca “anumite regiuni” reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite. Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca. Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina – reala sau imaginara –
catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatiei romanesti a sprijinit Holacaustul!
Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatie. Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente. Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista. As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul: “Holocausul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana”! Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta
decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei. Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului. Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.
Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului. Cruciti-va, doamnelor si domnilor, cruciti-va, domnule general!.
Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala. Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade, fiind orchestrata din birourile presedintelui Institutului Cultural Roman (ICR), d-l Horia Roman Patapievici.
Avand la dispozitie un buget de cateva milioane de dolari, avand sub control edituri si reviste culturale, el si ciracii sai au pornit un atac delirant indreptat impotriva a tot ce este romanesc. D-l Patapievici spune in clar: “Eminescu, ca poet national, si intreaga cultura nationala nu-si au locul sub zodia internationalismului”. Sau: “Daca vreti sa intrati in Europa, trebuie sa va debarasati de Eminescu”. Daca nu credeti, ma voi referi la seara dedicata “Luceafarului poeziei romanesti”, desfasurata la Consulatul General al Romaniei din New York si boicotata de Institutul Cultural Roman New York, condus de d-na Corina {uteu, ai carui angajati nu au avut
decat curiozitatea de “a baga capul” la acest eveniment care a durat 6 sau 7 ore.
Aceasta manifestare a avut loc prin bunavointa Consulului General al Romaniei la New York, d-l Pietro Lucian Pavoni, caruia trebuie sa-i exprimam sincera gratitudine. Nu pot sa nu adaug faptul ca nu mi se permite (de doi ani!) sa particip la activitatile
ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).
Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara! Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor. Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma. Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna. Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti. Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul
intreg. Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.
Robert Horvath, DEVA New York, devagalry.com

NOTA REDACTIEI. Am contactat-o telefonic pe d-na Corina {uteu, directorul ICR New York, rugand-o sa-mi explice cum promoveaza institutia pe care o conduce imaginea Romaniei in SUA organizand astfel de actiuni. D-na {uteu mi-a raspuns cu un “citat” folosit in ultima vreme de presedintele Traian Basescu, sub al carui inalt patronaj (si finantare) functioneaza ICR, coordonat de d-l Horia Roman Patapievici: “Dvs. sunteti ostili Institutului si reprezentati un grup de interese”! Ii vom aminti d-nei Corina {uteu articolele 2 si 3 din Legea de functionare (din 2003) a Institutului Cultural Roman, unde (inca) isi desfasoara activitatea (pe bani publici!)…
*Articolul 2: “Institutul (ICR) are drept scop reprezentarea, promovarea si protejarea culturii si civilizatiei nationale în tara si în strainatate”. *Articolul 3: “Institutul (ICR) are urmatoarele obiective: a) stimularea si promovarea valorilor nationale ale culturii, artei si stiintei; b) sustinerea circulatiei valorilor culturii si stiintei dinspre si înspre tara, consolidarea si amplificarea, sub diferite forme, a relatiilor cu comunitatile românesti de peste hotare”. Va las pe Dvs. sa apreciati in ce masura d-na Corina {uteu respecta legea si ii recomandam directorului ICR New York sa foloseasca si expresii proprii, nu sa imprumute cuvinte din limbajul suburban prezidential (“grupuri de interese”, “moguli”, “tonomate cu euro” (pardon, dolari!), “pasarica” sau “tiganca imputita”.
{i mai am o intrebare: cum a fost posibil ca romanii sa fie etichetati drept un popor de criminali chiar sub acoperisul institutiei care are drept scop promovarea imaginii tarii in strainatate?! Cei care au ceva de spus/scris sunt rugati sa ma/ne contacteze.
Grigore L. CULIAN

august 8th, 2009 at 20:35
ROBERT HORVATH USA spune:

PRINTUL CHARLES ATACA COTROCENIUL

RINTUL NICOLAE ESTE ULTIMA SPERANTA PENTRU ROMANI !
La prima vizita acasa de pasti Regele Mihai a fost primit de un milion de oameni. El la prezetat pe micutul NiCOLAE ca pe urmasul sau. Pentru ca a dat bir cu fugitii cand popor la rugat printre lacrimi sa nu plece a fost o lovitura de moarte ideii monarhice. Eu am fost artistul care a rupt tacerea. Pe timpul cand regele era interzis, de ziua nationala, la sarbatorirea de la New York m-am urcat pe scena si in fata a sute de invitati romani si straini, printre care sotia presedintelui, am cerut reintoarcerea la monarhie si numirea centrului cultura REGELE MIHAI. Eu am fost acela care a pus un urias portretul regelui inconjurat de flori, in mijlocul expozitiei personale in cartierul marilor galerii de arta din Chelsea. Trebue sa mentionez si despre sotia mea Kiyoko care vorbit la clubul Ciubul Imperial din Tokio in fata familiei imperiale de importanta istorica a personalitatii regelui. In anul 2004 am dedicat expozitia”DE LA DALI LA DEVA” Regelui Spaniei JUAN CARLOS si regelui  MIHAI, Regele Romaniei. Expozitia suprealista a început la New York si, trecand prin diferite orase europene a luat sfarsit in Figueres la doi pasi de Museul Salvador Dali. VA ROG DESCHDETI : http://www.devagallery.com Spatiul nu permite sa vorbesc despre alte actiuni in favoarea monarhiei si a tarii. Deci mi-am castigat ascendenta morala si sa nu-mi vad de lungul nasului,( cum cere Valerian Stan pe o pagina intraga in New York Magazin ) si sa spun lucrurilor pe nume. -Coabitarea cu comunistii a familiei regale a fost o grea dezamagire pentru toti, si redus sansele monarhiei la zero. Venirea Printului Nicolae este o ultima speranta si o ultima sansa.Nu de mult am trimis o scrisoare Printului Charles, care ma onorat cu un raspuns. “Revenirea la monarhie prin varul meu Printul Nicolae de Romania este o idee surprinzatoare care merita interesul nostru, dar in ultima instanta viitorul depinde de vointa poporului roman” Intradevar numai poporul poate intoarce roata, si insfarsit sa scape de oligarhia comunist securista condusa de Traian Basescu
Robert Horvath DEVA artist New York http://www.devagallery.com

august 8th, 2009 at 20:38
ROBERT HORVATH USA spune:

INFINTAREA UNUI ADEVARAT CENTRU CULTURAL, ANTI BASESCU

RINTUL NICOLAE ESTE ULTIMA SPERANTA PENTRU ROMANI !
La prima vizita acasa de pasti Regele Mihai a fost primit de un milion de oameni. El la prezetat pe micutul NiCOLAE ca pe urmasul sau. Pentru ca a dat bir cu fugitii cand popor la rugat printre lacrimi sa nu plece a fost o lovitura de moarte ideii monarhice. Eu am fost artistul care a rupt tacerea. Pe timpul cand regele era interzis, de ziua nationala, la sarbatorirea de la New York m-am urcat pe scena si in fata a sute de invitati romani si straini, printre care sotia presedintelui, am cerut reintoarcerea la monarhie si numirea centrului cultura REGELE MIHAI. Eu am fost acela care a pus un urias portretul regelui inconjurat de flori, in mijlocul expozitiei personale in cartierul marilor galerii de arta din Chelsea. Trebue sa mentionez si despre sotia mea Kiyoko care vorbit la clubul Ciubul Imperial din Tokio in fata familiei imperiale de importanta istorica a personalitatii regelui. In anul 2004 am dedicat expozitia”DE LA DALI LA DEVA” Regelui Spaniei JUAN CARLOS si regelui  MIHAI, Regele Romaniei. Expozitia suprealista a început la New York si, trecand prin diferite orase europene a luat sfarsit in Figueres la doi pasi de Museul Salvador Dali. VA ROG DESCHDETI : http://www.devagallery.com Spatiul nu permite sa vorbesc despre alte actiuni in favoarea monarhiei si a tarii. Deci mi-am castigat ascendenta morala si sa nu-mi vad de lungul nasului,( cum cere Valerian Stan pe o pagina intraga in New York Magazin ) si sa spun lucrurilor pe nume. -Coabitarea cu comunistii a familiei regale a fost o grea dezamagire pentru toti, si redus sansele monarhiei la zero. Venirea Printului Nicolae este o ultima speranta si o ultima sansa.Nu de mult am trimis o scrisoare Printului Charles, care ma onorat cu un raspuns. “Revenirea la monarhie prin varul meu Printul Nicolae de Romania este o idee surprinzatoare care merita interesul nostru, dar in ultima instanta viitorul depinde de vointa poporului roman” Intradevar numai poporul poate intoarce roata, si insfarsit sa scape de oligarhia comunist securista condusa de Traian Basescu
Robert Horvath DEVA artist New York http://www.devagallery.com

august 9th, 2009 at 01:50
Magdalena Manea spune:

Sorin, felicitari si zece puncte pentru material.
Cinstit, imaginea lui Traian Basescu penduleaza intre nedumerire si dezinteres si in ochii si mintile romanilor din Canada. Dupa controversate si inutile luari de pozitie in 2009 in special, in chestiuni care n-au de-a face cu statutul, atributiile si mai ales calitatea de sef de stat civilizat Traian Basescu, as spune eu, ar trebui sa-si angajeze niste consultanti de imagine. Consultanti care sa-l traga de maneca atunci cand sare calu’ si se compromite cu nesabuinta sau dimpotriva, sa-i dea un imbold atunci cand face pe mortu’n papusoi.
Nefericit moment, nefericita pozitionare a presedintelui Basescu, inaintea alegerilor prezidentiale.

Magdalena Manea
redactor sef al ziarului ACASA din Toronto, Canada
http://www.acasamedia.com

august 9th, 2009 at 05:29
ROBERT HORVATH USA spune:

OCCIDENTUL TORPILEAZA NAVA BASESCU

Cititi in Le nouvel Observateur; La Casa Alba in timpul unei reuniuni in care se discuta repercusiunile politice si sociale a crizei economice, asupra Europei de Est .presedintele Obama a ridicat vocea. Apoi spre surpriza colaboratorilor cei mai apropiati a batut cu pumnul in masa spunand. „Nu trebue acceptat un nou Milosevici” George Mitchel, Robert Gates, si James Jones.au amutit cunoscand calmul proverbial al presediteliui. Acest nou Milosevici este numit in jargonul codificat al politicienilor occidentali presedintele Traian Basescu. Pericolul este iminent. Apropiinduse data alegerilor acest personaj incontrolabil va incerca sa joace singura carte care o m,ai are in mana ,cartea nationalista. Jucand in tandem cu extremistii unguri ei danseaza pe un butoi de pulbere. care poate exploda in orice moment. Situatia devine extrem de periculoasa datorita inrautatirii situatiei economice. Ungaria a dat faliment si Romania este aproape, Specialistii din servicile apusene,special americane vorbesc de posibilitatea unor proteste sociale pe strazile Bucurestiilor. Specificul populatiei tarii noastre creeaza un fel de “prag critic” al tensiunii sociale. Pana la atingerea acestui “prag critic”, lucrurile par sa mearga intr-un mod aproape normal si numai un observator foarte atent si priceput poate deslusi semnele unei viitoare furtuni sociale. O data ce tensiunea sociala depaseste acest nivel critic, societatea dintr-o data inceteaza sa functioneze, iar toata ura acumulata de populatie se revarsa instantaneu in actiuni antisociale la scara larga.In aceasta situatie
poate apare un vid de putere.In aceasta situatia usa este deschisa fascismilui romanesc de culoare rosu verde. In aceasta situatie noul ambasador american a primit indicatii de a inlocui pe Basescu. Lasand situatia din Moldova la mana actualului presedinte da dureri de cap cancelarilor occidentale. Fiind singur si din ce mai izolat , Basescu va incerca o solutie disperata, cea de a intra in zona de influenta araba. In presa politica americana au aparut mai multe articole in legatura cu pericolul reprezentat
de larga comunitate araba din Romania. Pe langa oameni muncitori si productivi ea este formata din teroristi ,fosti studenti adusi de Ceausescu. Presedintele Traian Basescu s-a intalnit in timp ce se afla la Ramallah, cu liderul palestinian Mahmoud Abbas.
Presedintele a exprimat disponibilitatea Romaniei de a oferi burse pentru studentii palestinieni, pentru a ajuta la reconstructia teritoriilor palestiniene Revenirea in masa studentilor palestinieni in Romania va duce la creierea unor noi celule AL QUEDA si intarirea celulelor teroriste din Romania. Pentru ca primele atacuri asupra Vestului sunt asteptate in curand ,nu ramane decat revocarea invitatiei. Acest lucru este ateptat sa se intample prin colaborarea serviciului romanesc ,cu cele aliate. Aparitia unei unei coloane arabe intr-o regiune plina de instabilitate a Marii Negre este inacceptabila.                                            Doctrina americana este clara.Cei care se aliaza sau sponsoreaza terorismul sunt terroristi. Atragand animozitatea occidentului,din ce in ce mai izolat, acestuia nu-i ramane decat sa se pregateasca pentru  vizita (ce parea confirmata) in Iran. Concidenta face ca aceasta sa fie si ultima vizita oficiala, a lui Nicolae Ceausescu. Sa-i uram deci drum bun.
Robert Horvath  New York cineast New York devagallery.com

august 9th, 2009 at 17:14
Adrian Camil spune:

Subsemnatul,HOMOROCEANU Adrian Camil, domiciliat în România, Bucureşti, sector3,Str.Prisaca Dornei nr.4 blD4 sc.1,et1,ap.30 cod poştal 032723,tel.021.3401997 ascultat motiv pentru care voi solicita desfiintarea lui 27 august 2009caci asa este procedura in Romania sa mai platesti inca o luna de zile de la data cererii)-cetăţean european- licentiat in Stiinte Juridice,cu lucrare de diploma la disciplina criminalistica-, în calitate de victimă a încălcărilor permanente-de către autoritatile comuniste ale statului român – a drepturilor mele -din 1997-pana în present-,dar şi de -Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul U.E., A.P.C.E., Consiliul de Ministri-ce nu si-au îndeplinit obligatia de a lua masuri în vederea activarii clauzei de salvgardare, în baza art.10,art13, art.14,17,18 din C.E.D.O., formulez prezenta

îNSTIINTARE
despre traficul de influenta al EVREIMII din SUA (a partidului democrat dar si al partidului republican)pentru ADERAREA RO la UEla 01.01.07 si ulterior pentru darea unor rapoarte favorabile asupra JAI-ului romanesc –in conditiile in care realitatea este absolut invers= JUSTITIA CRIMINALA a Romaniei!

Cinci MOTIVE ESENTIALE PENTRU CARE BASESCU NU SI-A ANUNTAT inca CANDIDATURA la demnitatea de Sef al statului :

1)
PENTRU CA OPINIA PUBLICA ORI SOCIETATEA CIVILA SA NU AIBA TIMP SA AIBA UN PROCES ECHITABIL IN CEEA CE PRIVESTE CONTESTAREA CANDIDATURII LUI BASESCU LA PRESEDENTIE ,AVAND IN VEDERE CALITATEA DE AGENT AL SECURITATII SI OBEDIENTA CNSAS-ULUI SI A INSTANTELOR JUDECATORESTI ORI A PARCHETELOR DE PE LANGA ACESTEA-COORDONATE DE CSM SI DNA;

2)
PENTRU CA ELECTORATUL SA NU ISI DEA SEAMA CA PDL-UL SE FOLOSESTE DE PSD PENTRU A DA O LEGE PENTRU TRAIAN BASESCU –PENTRU CA ACESTA SA FIE RE ALES PENTRU AL DOILEA MANDAT-PRIN NOUA LEG
INGRADINDU-SE EXERCITAREA DREPTULUI DE A CANDIDA LA PRESEDENTIE CU MINIMUM 200.000DE VOTURI.
3) IN 4 IULIE 2009 un oficial al Ambasadei americane la București vorbea despre dorința șefului statului român de a fi invitat anul acesta în Biroul Oval al Casei Albe. Nu este posibil, programul președintelui Obama este plin.
Diplomația este arta compromisului.
Ce dorea Basescu Traian atat de urgent?Sa primeasca OK-ul American pentru ca COMISIA EUROPEANA sa ridice monitorizarea de pe JAI-in data de 22 iulie 2009!Obama stia despre autoinvitatia lui BASESCU TRAIAN ,de la evreul Nickolas SARKOZY, asa cum stia despre ce facuse BUSH[de la care preluase mandatul]-cu privire la aderarea Ro la NATO SI UE- in dauna DREPTURILOR OMULUI-!DIN CAUZA TRAFICULUI DE INFLUENTA AL LUI BASESCU –PRIN INTERMEDIARI [EVREIMEA ]GERMANIA NU A MAI SOLICITAT C.E.ACTIVAREA CLAUZEI DE SALVGARDARE PE JUSTITIA CRIMINALA!
5)vazand ca majoritatea romanilor si-au dat seama de masca prezidentiala (pusa de catre EVREIME)de cel care intretine coruptia in Romania-dar care pretinde ca lupta impotriva coruptilor,pentru a evita framantarile sociale, acum Basescu propune FMI-ului,ca a doua transa a imprumutului FMI si CE ,ce urmeaza sa vina in Ro in septembrie 2009,sa ajunga in” BUGETUL DE STAT”.DIN CAUZA LUI BASESCUsi acolitilor sai,POPORUL Roman va fi indatorat deacum incolo,timp de 25 de ani incolo!
Dumnezeu are o veste trista pentru America -care a inarmat nuclear ISRAELULpentru a distruge IRANUL. In final SUA, v-a fi distrusa cu arme nucleare=Biblia,Apocalipsa 18:2 Si a strigat cu glas puternic si a zis;A cazut!A cazut Babilonul cel mare si a ajuns locas demonilor,inchisore tuturor duhurilor necurate,si inchisoare tuturor pasarilor spurcate si urate.18:3 Pentru ca din vinul aprinderii desfranarii Ei au baut toate neamurile si imparatii pamintului s-au desfranat cu Ea si negutatorii lumii din multimea desfatarilor Ei s-au imbogatit. 18:4 Si am auzit un alt glas din cer,zicand;Iesiti din Ea,poporul meu,ca sa nu va faceti partasi la pacatele Ei si sa nu fiti loviti de pedepsele sortite Ei. 18:5 Fiindca pacatele Ei au ajuns pina la cer si Dumnezeu Si-a adus aminte de nedreptatile Ei.18:6 Dati-i inapoi,precum v-a dat si Ea si,dupa faptele Ei,cu masura indoita,indoit masurati-i;in paharul in care v-a turnat,turnati-i de doua ori. 18:7 Pe cat s-a marit Ea pe sine si a fost in desfatari,tot pe atata dati-i chin si plingere.Fiindca in inima Ei zice;Sed ca imparateasa si vaduva nu sant si jale nu voi vedea nicidecum! 18:8 Pentru aceea intr-o singura zi vor veni pedepsele peste Ea;moartea si tinguirea si foametea si focul va arde-o de tot,caci puternic este Domnul Dumnezeu,Cel care o judeca. 18:9 Iar imparatii pamintului,care s-au desfranat cu Ea,se vor jeli si se vor bate in piept pentru Ea,cand vor vedea fumul focului in care arde. 18:10 Stind departe,de frica chipurilor Ei,si zicand;Vai,Vai!Cetatea cea mare,Babilonul,cetatea cea tare,ca intr-un ceas a venit judecata ta! 18:11 Si negutatorii lumii pling si se tanguiesc asupra Ei,caci nimeni nu mai cumpara marfa lor. 18:17 Si toti carmacii si toti cei ce plutesc pe mare si corabierii si toti cati lucreaza pe mare stateau departe. 18:18 Si strigau,uitandu-se la fumul focului in care ardea,zicand;Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!18:19 Si isi puneau tarana pe capetele lor si strigau plingand si tinguindu-se si zicand;Vai!Vai!Cetatea cea mare,in care s-au imbogatit din comorile Ei toti cei ce tin corabii pe mare,ca intr-un ceas s-a pustiit! 18:20 Veseleste-te de Ea,cerule si voi sfintilor,si voi apostolilor,si voi prorocilor,pentru ca Dumnezeu a pronuntat judecata voastra asupra Ei. Acesta este sfarsitul prostituatei (America).

27 Iul 2009 Vasile Blaga si Viorel Hrebenciuc
Viorel Hrebenciuc şi Vasile Blaga şi-au luat ieri în şedinţa coaliţiei angajamentul să modifice legea privind organizarea alegerilor prezidenţiale până în septembrie. Gheorghe Flutur a anunţat după şedinţa coaliţiei că a fost constituită o comisie pentru modificarea Legii alegerilor prezidenţiale, termenul-limită fiind începutul sesiunii parlamentare, fără a preciza în ce vor consta modificările. „S-a format o echipă de lucru care să ne prezinte un draft în coaliţie. N-am discutat mai mult“, a spus Flutur. Potrivit acestuia, din comisie vor face parte Vasile Blaga şi Mircea Toader din partea PDL, iar din partea PSD – Dan Nica şi Viorel Hrebenciuc.

Modificările care vor fi aduse Legii alegerilor prezidenţiale au fost însă dezvăluite de liderii însărcinaţi cu elaborarea noului proiect şi vizează favorizarea candidaţilor care au în spate partide mari cu structuri în teritoriu, ca de exemplu PSD şi PDL, şi, implicit, defavorizarea candidaţilor independenţi, cum ar fi Sorin Oprescu. 26,July 2009 Cu cine făcea trafic de armament Omar Haysaam? Procurorii care s-au ocupat de dosar au fost eliminați: UN DOCUMENT CARE NE INDICĂ UNDE SĂ CĂUTĂM
Un document și mai multe bănuieli. Traficul de armament și Omar Hayssam, teroristul pierdut prin Siria de care nimeni nu se mai interesează. Toți cei care s-au ocupat de caz au devenit victimele sistemului judiciar. Imediat ce autorităţile române, în frunte cu serviciile secrete subordonate Palatului Cotroceni, l-au scos din ţară pe teroristul numărul 1 al României, sirianul Omar Hayssam înroşea nestingherit telefoanele televiziunilor cu rating mare. Îndruga verzi şi uscate, vorbe aparent fără rost, dar cu dublu înţeles pentru cei ce aveau urechi să audă. Vă mai aduceţi aminte ce spunea Hayssam în direct prin telefon la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, din data de 31 mai 2007 ? „Acum deţin destul de multe documente autentice” „Chestiunea cu traficul de armament este o fabulaţie. Cred că cineva a visat noaptea”, spunea primul terorist al naţiunii. Nimic altceva decât şantaj mediatic la adresa demnitarilor cu care făcuse afaceri murdare. Totul până la contrabanda cu armament, despre care se făcea că nu-şi aduce aminte. Documentul de mai jos vă prezintă visele sau mai bine zis, coşmarul procurorilor DIICOT, care aveau în lucru cel puţin din anul 2005, dosare de siguranţă naţională referitoare la sirian şi protectorii săi sus puşi. De ce aceste dosare nu sunt rezolvate nici astăzi, dar mai ales pe cine acoperea Hayssam prin minciunile debitate la TV, la ore de vârf, este altă poveste. Referatul din facsimil a fost înaintat procurorului şef DIICOT Doru Ioan Cristescu (nume radiat din diverse motive). Documentul se referă în clar la Dosarul 628/D/P/2005 în care “se desfăşoară cercetări faţă de Omar Hayssam şi alte persoane sub aspectul desfăşurării infracţiunii de trafic internaţional de armament “. Procurorul de caz Ciprian Nastasiu, al cărui nume a fost şi el radiat din referat, cere ajutorul colegei sale Angela Ciurea în acest caz de siguranţă naţională. Nu este întâmplător faptul că începând cu 2008, toţi procurorii de mai sus au fost anatemizaţi şi eliminaţi pe rând din DIICOT, apoi cu excepţia Angelei Ciurea, din magistratură. De ce oare ? Un posibil răspuns vine de la vestitul “spion” bulgar Stamen Stancev, care afirma într-un interviu recent că în cercetările lor, procurorii s-au apropiat periculos de mult de Traian Băsescu. Dacă-i aşa. Să trăim bine ! Acum cred că v-aţi prins cu cine făcea trafic ilegal de armament Omar Hayssam.
Sa nu uitam traficul de organe(acum recent prinsi rabinii aia la N.Jersey),traficul de droguri,spalare de bani si trafic cu copii nenascuti “Clinica Sabyc-Bucuresti”..de traficul cu femei.

PENTRU CA MI SE ATACA CU VIRUSI SAU MI SE INACTIVEAZA ADRESELE DE EMAIL, SUNT NEVOIT SA TRIMIT mesajul de pe ALTA ADRESA DE EMAIL.
Aceleasi realitati sau intamplat in SUA -precum in Europa,dar sunt abil ascunse tot de catre politicieni!DIN CAUZA emailurilor mele,Europa(UE se face ca – ne “critica” prin intermediul rapoartelor bianuale,in schimb , SUA[NATO ,USAID] continua sa ne laude- raportat la asa – zisele progrese in JAI!
Atat Comisia Europeana ca si Statele membre au fost corupte de catre MAFIA politica de sorginte securista existenta in Ministerul Afacerilor Externe . Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, EUROPEAN PARLIAMENT-care înca din anul 2005 si-au traficat influenta pentru ca CE CAGRE si CUE sa nu recomande ACTIVAREA efectiva a CLAUZEI DE SALVGARDARE pe JAI-ul corupt romanesc,si nici sa intenteze la C.E.J. ACTIUNE PENTRU constatarea NEINDEPLINIRII de catre statul roman a obligatiilor asumate din tratate.Stiu ca maghiarii vor da in zadar ambele tururi de scrutin presidential voturile tradatorului BASESCU;oricum cel ce simbolizeaza RAUL,MINCIUNA absoluta, nu va mai invinge ca in 2004 -cu toate voturile cumparate-! Desi anuntase in 2007, ca la 5 minute dupa decizia Parlamentului isi va da demisia, BASESCU,seful statului a precizat ca o va scrie de indata, dar o va face oficiala dupa respectarea tuturor procedurilor legale de luare la cunostinta a hotaririi Parlamentului. Adica in maxim 48 de ore, dupa ce Curtea Constitutionala ia act de decizie si verifica daca au fost respectate procedurile legale.
2007Atacuri dure din partea liberalilor
In replica, liberalul Crin Antonescu a declarat ca „Basescu este un pericol pentru regimul democratic. Este ultimul frison al unei boli indelungate, comuniste si de tranzitie. Sper ca tranzitia romaneasca sa ia sfirsit prin suspendarea presedintelui si demisia acestuia.
. Potrivit unor oficiali ai Comisiei Europene de la Bruxelles, evolutia situatiei politice din Romania stirneste ingrijorare la nivelul organismelor de conducere ale Uniunii Europene. Cel mai important aspect asupra caruia si-au exprimat oficialii europeni ingrijorarea este lupta impotriva coruptiei. Romania va fi subiectul unui raport al Comisiei la sfirsitul lunii iunie 2007, unde se vor analiza progresele sau regresele facute de la aderarea la UE.=SANTAJUL C.E.pentru ramanerea la putere a lui Basescu-identificat ca fiind un simbol al luptei anticoruptie,in conditiile in care el a fost este si va fi cel mai mare oficial cel mai corupt!
Stiindu-se ca Romania a facut prea putine progrese in reforma sistemului judiciar si in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate pentru a determina Comisia Europeana sa recomande incheierea monitorizarii sub asa-numitul mecanism de cooperare si verificare ,s-a apelat de catre activistii PDL-in complicitate cu oficialii CE,la un SIRETLIC ORDINAR,de sorginte securist –comunista.De altfel , in toate rapoartele din anul 2006 pana in present,,C.E.,a facut referire la rezolvarea PROBLEMELOR cu PROPRII CETATENI,dar nu a intreprins absolut nimic in acest sens,motiv pentru care agresorii si-au amplificat abuzurile si teroarea asupra mea-care aveau interes sa ma fraudeze,[mai ales in conditiile CRIZEI ECONOMICE FINANCIARE INTERNATIONALE]sa ma santajeze,pentru a putea sa ma forteze sa nu mai trimit petitii UE,ori reprezentantilor OPINIEI PUBLICE INTERNATIONALE . PENTRU CA AM FOST ONEST SI UN ADEVARAT PRACTICIAN AL DREPTULUI, AM FOST DAT AFARA DE BASESCU PENTRU A PUTEA NESTINGHERIT SA INSTRAINEZE aproape GRATIS-inclusiv prin folosirea JUSTITIEI-[pe calea unor revendicari frauduloase] PATRIMONIUL PUBLIC SI PRIVAT AL MUNICIPIULUI BUCURESTI-pe care ulterior sau construit -ansambluri de locuinte si moluri –de catre dezvoltatorii straini!!Cei ce au facut facultati particulare pentru ca la stat nu erau in stare sa intre,au fost sprijiniti politic,si au ajuns directori chiar daca nu aveau cunostinte elementare de drept!Iata ce au spus in ianuarie 2001 directorii DIRECTIEI GENERALE LEGISLATIE CONTENCIOS AI PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI-Adrian Iordache,Andrei Creci,Sandu ANA -:”Pe noi nu are cum sa n e dea nimeni afara ,pentru ca noi ii ajutam pe straini sa aiba tot ce vor avea!SI ASA SI ESTE!Iata de ce EVREIMEA este VINOVATA in raport cu mine.In loc ca sa imi acorde privilegiile lui PACEPA care a deconspira securitatea romana dar in calitatea de militar,EVREIMEA s-a complacut prefacandu-se ca nu are nici contributie negativa,in realitate sustinandu-l interesat si pe plan international -la ALEGERILE INTERNE pe agresorul meu TRAIAN BASESCU –in 2000,in 2004,si in 2009 !
PROGRESELE IN ADOPTAREA codului CIVIL si in viitor de procedura civila ,constau in eliminarea caracterului absolut al DREPTULUI DE PROPRIETATE[prin violarea domiciliului],MODIFICAREA DORITA DE CRIMINALII DIN COMISIA EUROPEANA SI DIN CLASA POLITICA,se refera si la posibilitatea incalcarii secretului convorbirilor telefonice si a corespondentei !In schimbul realegerii lui Basescu,se doreste de catre COMISIA EUROPEANA,PARLAMENTUL EUROPEAN,UDMR si PDLca in legea fundamentala articolul 1 alin 3 sa fie modificat in sensul federalizarii Romaniei!
Poliţia israeliană recomandă inculparea pentru corupţie a ministrului de Externe 02-08-2009
Poliţia israeliană a recomandat duminică punerea sub acuzare a ministrului de Externe Avigdor Lieberman pentru corupţie şi spălare de bani.
„Departamentul pentru fraude al poliţiei a recomandat inculparea ministrului de Externe Avigdor Lieberman, acuzat de spălare de bani, dare de mită şi obstrucţionarea justiţiei.
Recomandarea va fi transmisă în următoarele zile procurorului general Menahem Mazouz, care va decide dacă Lieberman, liderul partidului ultranaţionalist Israel Beitenu, va fi pus sub acuzare.
Lieberman este anchetat de mai mulţi ani şi a fost audiat în repetate rânduri la departamentul pentru fraude al poliţiei, care îl bănuieşte de corupţie, fraude, spălare de bani, abuz de încredere şi obstrucţionare a justiţiei.

Elena Udrea, “sora geamana” a Monicai Ridzi, a cheltuit 65.000 de Euro pe scena pe care s-au desfasurat concertele de Paste la mare.
Potrivit procesului verbal al contractului dintre Ministerul Turismului si MediaPro Pictures rezulta ca, pentru concertele din zilele de 18 si 19 aprilie din Mamaia, ministerul a platit suma de 64.468 de euro (inclusiv TVA). Suma este defalcata pe patru capitole de cheltuieli: amenajarea scenei de 12 X 10 X 7 metri – 19.736 de euro, echipament sunet – 15.061 de euro, echipament lumini – 17.636 de euro si echipament videoproiectie – 12.035 de euro.

Contactat de Cotidianul, deputatul PSD Victor Socaciu, cu o experienta de peste 30 de ani in lumea showbizului a declarat ca in opinia sa costurile sunt supraevaluate cu 60%.
Acesta a dat un singur exemplu care arata exagerarea facuta de Elena Udrea in „investitia” de la Mamaia.
„Am sa dau un singur exemplu in care am fost implicat pe vremea cand eram in CA al TVR, si anume ma voi referi doar la costurile amenajarii scenei de la Cerbul de Aur din 2008. Deci numai la acest capitol TVR a platit 30.000 de euro. Dar dimensiunile scenei de la Brasov nu se compara cu cele ale scenei de la Mamaia, din cate tin eu minte scena avea la Cerb o deschidere de 34-36 de metri, iar scena a stat in piata cel putin trei saptamani, nu doua sau trei zile cat cea de la Mamaia. Cu echipamentele de sunet, lumini, videoproiectoare si tot tacamul – repet, si o «stationare» de trei saptamani -, cu totul a costat in jur de 90.000 de euro”, a declarat Socaciu.
Sedinta de Guvern din 22.07.2009

Emil Boc
Prima referire aş face-o cu privire la Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene.
Acest raport pe Justiţie este unul echilibrat şi realist şi care are două veşti bune pentru România. Prima veste este că nu se activează clauza de salvgardare pe Justiţie. Asta înseamnă că cetăţenii români vor putea avea parte de sentinţe judecătoreşti emise de autorităţile române şi recunoscute în întreaga Uniune Europeană.
Dacă s-ar fi activat clauza de salvgardare riscul major era acela că toate sentinţele, de la cele civile la cele comerciale, nu ar fi fost recunoscute în afara spaţiului românesc. Pentru cetăţenii României este această veste bună că o sentinţă pronunţată de o instanţă din România are valabilitate peste tot în Uniunea Europeană.
Cea de a doua veste bună se referă la faptul că Raportul nu este însoţit de vreo sancţiune împotriva României. Şi mă refer aici, în special, la vreo sancţiune financiară, prin pierderea unor fonduri europene sau de altă natură.
În esenţă, CE a remarcat progresele pe care le-am făcut cel puţin începând cu luna februarie, de la data ultimului raport când se constatase o stagnare a progreselor de reformă în domeniul Justiţiei.
Raportul pe Justiţie menţine în continuare Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. România încă mai are de îndeplinit nişte obiective şi care sunt la îndemâna noastră, pentru a fi cu adevărat un stat membru cu drepturi depline din toate punctele de vedere în Uniunea Europeană.
Pentru aceasta am solicitat membrilor Guvernului cu competenţe în domeniu -ministrul Justiţiei, MAI, MAE, DAE – să pregătească până pe data de 14 august un Plan de Acţiune care să vizeze realizarea măsurilor pe care le recomandă Raportul CE.
RESTUL VORBE MINCINOASE CA CU A EI PUTERE SA NE APLECE-N JUG,DE GENUL CELOR DIN 1990 INCOACE, SAU MAI EXACT DIN ANUL1970 pana in present!BAROSSO propunea acesat minciuna(PROGRAM DE MASURI al PARTIDULUI ) inca de la raportul din 22 ianuarie 2006 pentru a putea RIDICA MONITORIZAREA!
Daniela Nicoleta ANDREESCU Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru-(care se ocupa de LICITATIILE….)foarte probabil fiica vecinului meu!
LOCUL NASTERII ? DE CE nu este trecut in CV?De ce nu este trecuta APARTENENTA POLITICA SI DATA CAND A DEVENIT SIMPATIZANT SI MAI APOI MEMBRU PD?PENTRU A NU SE OBSERVA ROLUL FACTORULUI POLITIC IN OCUPAREA SI PROMOVAREA IN FUNCTII!
• NUME: Daniela Nicoleta ANDREESCU

• DATA NAŞTERII : 26.09.1963
• NAŢIONALITATEA: Română
• STARE CIVILĂ: Căsătorită, un copil
Educatie
• 1990: Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti – secţia de drept;
• 2004: Facultatea de Ştiinţe Politice – Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir Bucureşti;
• 2005: Master „Libertatea de mişcare a persoanelor în Europa”, organizat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi Universitatea din Oradea;
• 2004: Curs de perfecţionare „Managementului Resurselor Umane din Administraţia Publică şi Integrarea Europeană”, organizat de Institutul Naţional de Administraţie;
• 2005: Programului de perfecţionare „Cooperarea Regională Transfrontalieră”, organizat de Institutul Naţional de Administraţie.
Experienta profesionala
• octombrie – ianuarie 1981:IPCM (Institutul de Proiectări Construcţii de Maşini);
• 1982 – 1990: Întreprinderea Vulcan Bucureşti;
• noiembrie 1990 – ianuarie 1991: Jurisconsult în cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România;
• ianuarie 1991 – octombrie 1993: Consilier juridic în cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România;
• octombrie 1993 -octombrie 1994: Şef Departament Juridic în cadrul CNSLR – Frăţia;
• octombrie 1994 – august 1997: Director adjunct în cadrul MMPS, Direcţia Legislaţie şi Contencios;
• august 1997 – iunie 1998:Consilier în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului;
• iunie 1998 – august 2000: Magistrat asistent – Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Contencios Administrativ;
• august 2000 – noiembrie 2000: Judecător Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială;
• noiembrie 2000 – iulie 2001: detaşat din funcţia de Judecător în cea de Inspector General Judecătoresc – Ministerul Justiţiei;
• iulie 2001 – februarie 2002: detaşat din funcţia de Judecător în cea de Şef Serviciu Contencios – Ministerul Justiţiei;
• februarie 2002 – ianuarie 2005: Judecător TMB, detaşat în funcţia de Director la Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă din momentul înfiinţării şi până la data de 27.01.2005;/
• 2005: consilier juridic membru al Uniunii Naţionale a Juriştilor – suspendat;
• Lector asociat la Universitatea din Oradea – Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării;
• ianuarie 2005 – aprilie 2007: Secretar de stat în MMSSF;
• mai – noiembrie 2007: avocat Baroul Bucureşti;
• noiembrie 2007 – 05.01.2009: Consilier de Stat la Administraţia Prezidenţială, Departamentul Constituţional Legislativ
• 05.01.2009 – prezent: Secretar de Stat,
• …..

Guvernul a publicat noile norme pentru programul „Prima Casă”Miercuri, 29 Iulie 2009″A fost pregatit cadrul legal ca şi cei care au construit locuinţe cu ipotecă să intre în program. Preţurile cerute de proprietarii apartamentelor vechi, cu două camere, din Bucureşti au urcat cu 10-15%, după lansarea programului “Prima Casă”, în prezent fiind aproape imposibil să se găsească oferte pentru astfel de locuinţe sub 60.000-62.000 de euro în Titan arată compania de consultanţă imobiliară Colliers International.
Nu intelegeam inca de la inceputul anului 2007,de ce imi spunea mie ,vecinul (ANDREESCU)de la ap.32, “Eu am stat in CARTIERUL AVIATIEI nu intr-o astfel de maghernita;stai sa vina PDL-ul si PSD-ul la putere sa se marite fata mea,sa faca vila,si ne mutam la ei”

Este exact ceea ce spuneam eu in martie 2008lui Popa Marius(jandarm chirias (ce pazea la ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA,fiind si student la facultatea de DREPT la Universitatea SPIRU HARET)care a plecat inainte de incheierea contractului d einchiriere
În primul rând, românii care plătesc chirie 200-300 de euro azi vor plăti de mâine aceiaşi bani la chirie şi vor avea propria casă.
Dupa ce Basescu a facut presiuni asupra Bancilor pentru a accesa programul Prima Casa,Guvernul BOC, a primit oferte de la 20 de bănci pentru credite în valoare totală de 1,4 miliarde euro, peste plafonul maxim de garantare stabilit la un miliard de euro, iar până în prezent convenţia a fost semnată de 13 bănci.
Notarii din programul “Prima Casă” vor avea onorarii mai mici cu 30% 29 iulie 2009
Onorariile notarilor publici la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a contractelor de ipotecă încheiate pentru cumpărarea de imobile prin intermediul programului guvernamental “Prima Casă” au fost reduse cu 30%, printr-un ordin al Ministerului Justiţiei.
BASESCU trebuie acuzat pentru savarsirea infractiunilor de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infractional organizat, fapta prev. de art. 7 alin. 1 si 3 din Legea 39/2003!

30.07.09Băsescu: Iau în calcul varianta de a nu candida
Preşedintele Traian Băsescu a insistat, în cadrul interviului acordat ieri postului Radio România Actualităţi, şi asupra temei eventualei sale candidaturi, perpetuând incertitudinea care planează asupra deciziei lui: „Nu veţi primi nici astăzi un răspuns. Decizia mea, când o voi lua, o voi comunica într-un cadru adecvat”. Cu toate acestea, şeful statului a precizat în plus, spre deosebire de alte împrejurări în care a mai abordat acest subiect, că are în vedere, „în mod deosebit”, posibilitatea de a renunţa la o nouă candidatură: „Da, iau în vedere, am în analiză şi această posibilitate sau, în mod deosebit, această posibilitate”.
El a comentat, în câteva cuvinte, şi situaţia PD-L-ului în eventualitatea că nu va mai accepta să candideze fiind susţinut de vechii săi colaboratori: „Este exclus să dispară de pe scena politică. Are lideri. Nu văd niciun motiv ca, în eventualitatea în care eu nu candidez, PD-L să dispară”.
Jidanii conduc Mass Media din Romania! Deconspirare
Pe situl RINGER ROMANIA ei declara ca au intrat in Romania in anul 1992 cu ziarul Capital, acum 17 ani . Deci de unde au scos ei “20 de ani”?
Mini lista cu evreii care detin mass-media din Romania.
FIRME CARACATITA CARE DETIN O SUMEDENIE DE BRANDURI:
I. Caracatita “Hearst”
William Randolph Hearst (1) faimosul jidan american care a fondat imperiul sau numit Hearst in toata lumea. In Romania ii spune “Sanoma Hearst Romania SRL si directorul general este bineinteles o jidanca pe nume Elisabeth Loesberg (2).

Caracatita evreiasca Hearst detine urmatoarele:
Titluri editate – periodicitate – tip
Beau Monde
Bucataria de azi
Casa si gradina
Cosmopolitan
Femeia
Femeia de azi
FHM
Mami
Mamica de azi
Marie Claire
National Geographic
Sanatatea de azi
Story
Situri editate
http://www.casa-gradina.ro
http://www.fhm.ro
http://www.cosmopolitan.ro
http://www.mami.ro
http://www.femeia.ro
http://www.newsreport.ro
http://www.startpage.ro
http://www.marieclaire.ro
http://www.parinti.com
http://www.miresici.ro
http://www.natgeo.ro
II. Caracatita “Ringer”
Michael Ringier impreuna cu sotia sa Ellen Ringier (1) sunt jidani din Elvetia care detin o caracatita internationala. In aceasta poza se observa clar ca Michael Ringier este de origine semita. Directorul general al “Ringer Romania” (2) este bineinteles un evreu pe nume Marius Hagger. Numele sau de familie Hagger este de origine jidaneasca si inseamna “uitat, las sau strain”. (3)

Caracatita evreiasca Ringer Romania detine urmatoarele:
Titluri editate – periodicitate – tip
100 cele mai bune companii pentru care sa lucrezi
100 femei de succes
300 cei mai bogaţi romani
Bolero
Bravo
Bravo Girl
Capital
Compact Bucuresti
Evenimentul Zilei[unde a venit chiar si Presedintele SUA George BUSH]
Evenimentul Zilei de Duminica
Evenimentul Zilei – ghid TV
Libertatea
Libertatea – Editia de duminica
Libertatea Integrame
Libertatea pentru femei
Libertatea pentru femei – Horoscop
Libertatea pentru femei – Retete
Libertatea pentru femei – Totul pentru mama mea
Libertatea Special Sanatate
Libertatea – Supliment Weekend
Lumea Femeilor
Lumea Femeilor Style
TVMania
TV Satelit
Unica
Unica Wedding
Situri editate
http://www.capital.ro
http://www.tvsatelit.ro
http://www.bolero.ro
http://www.libertateapentrufemei.ro
http://www.evz.ro
http://www.compact.info.ro
http://www.libertatea.ro
http://www.unica.ro
http://www.tvmania.ro
http://www.lumeafemeilor.ro
http://www.bravonet.ro
http://www.bravogirl.ro
III. Caracatita „Media Promo Valores”
Hadrian Mateescu (1). Atat Hadrian Mateescu cat si directorul general al ziarului Click! care este bineinteles un evreu pe nume Adrian Halpert sunt cunoscuti de catre A.N.R. ca fiind evrei inca din 12 Noiembrie 2007 (2). Numele sau de familie Halpert este de origine aşkenazi jidaneasca. (3)
Caracatita evreiasca Media Promo Valores detine urmatoarele:
Titluri editate – periodicitate – tip
Adevarul[Dumitru TINU asasinat la ordinul lui BASESCU si HREBENCIUC pentru ca OPINIA PUBLICA sa nu cunoasca cum fostul Primar General BASESCU a interzis ziarului ADEVARULpublicarea vreunui articol impotriva acestuia,in urma petitiilor la care am anexat 10kg de acte doveditoare depuse la secretarul de redactie impreuna cu doi martori.]
Adevarul de Seara
Averea
Averea Ghid TV
Click
Click! de Duminica
Click! Ghid TV
Dilema Veche
Dilemateca
Ucraina:
Blik (ziar semi-porno gen Click!)
Situri editate
http://www.click.ro
http://www.adevarul.ro
http://www.dilemaveche.ro
http://www.dilemateca.ro
http://www.blik.ua
IV. Caracatita „Central European Media Enterprises”
Ronald Lauder (1) este un evreu cunoscut si presedinte al CME. Aceasta caracatita evreiasca se intinde pe tot cuprinsul Europei Centrale si de Est. Pe 10 Iunie 2007, evreul Ronald Lauder a fost ales presedintele Congresului Mondial Evreiesc (2). Fiica sa, Jane este casatorita cu un evreu pe nume Kevin Warsh care este guvernator la Rezerva Federala SUA (3). Presedintele caracatitei evreiesti CME din Romania este evreul Adrian Sarbu (4).
Sursa 1 – http://en.wikipedia.org/wiki/Ronald_S._Lauder
Sursa 2 – http://en.wikipedia.org/wiki/World_Jewish_Congress
Sursa 3 – http://en.wikipedia.org/wiki/Kevin_Warsh
Sursa 4 – http://en.wikipedia.org/wiki/Central_European_Media_Enterprises
Caracatita evreiasca Central European Media Enterprises detine urmatoarele:
Bulgaria
TV2
Ring TV
Croatia
Nova TV
Nova HD
Mini TV
Cehia
Nova
Nova HD
Nova Cinema
Nova Sport
Nova Sport HD
Mtv Czech (in preparation)
Romania si Moldova
Acasă
MTV România
Pro Cinema
Pro TV
Pro TV Internaţional
Sport.Ro
Slovacia
Nova Sport
Markíza
TV Doma (Q1 2009)
Slovenia
Kanal A
POP TV
TV Pika
Ucraina
Studio 1+1
1+1 International
Kino
Citi
V. Caracatita „Kohlberg Kravis Roberts”
Aceasta caracatita jidaneasca se extinde in toata lumea, in special in SUA si in Europa. Fondatorii si patronii KKR sunt evreii: Jerome Kohlberg, Henry Kravis si George R. Roberts.
Caracatita evreiasca KKR detine mai multe sub-companii, printre care: ProSiebenSat.1 Media AG si SBS Broadcasting Group. Cele doua sub-companii mentionate mai sus detin:
Urmatoarele posturi TV:
Belgia
VT4
VijfTV
C-More (digital Video On Demand service)
Bulgaria
The Voice TV Bulgaria(Music)
Danemarca
Kanal 4
Kanal 5
The Voice TV Denmark (Muzica)
6′eren (inainte se numea: SBS NET)
Finlanda
The Voice TV Finland (Muzica)
Ungaria
TV2
Olanda
SBS 6
Net 5
Veronica – Young (Male) Entertainment
Norvegia
TVNorge
The Voice TV Norway (Muzica)
FEM
Romania
Prima TV (este transmis si in Moldova)
Kiss TV (se numea inainte de noiembrie 2006: TV K Lumea)
Portugalia
TVI (1996-1999)
Suedia
Kanal 5
Kanal 9
The Voice TV Sweden (Muzica)
Si urmatoarele posturi de radio:
Danemarca
The Voice – Hit music
Radio 2 – Music from the 80s, 90s and today – Now Radio City
POP FM – Mix of old and new songs – now closed
Nyhedsradioen 24-7 – Talk radio. – now closed
NOVA FM – Hit music. – is the join channel of TV2 and SBS. SBS runs it and TV2 bings the news from TV2 NEWS
TV 2 Radio
Finlanda
The Voice
Iskelmä
Radio 957
Radio Sata
Radio Jyväskylä
Radio Mega
Bulgaria
Radio Atlantic
Radio Ritmo (nu mai exista din 2005)
Radio Veselina
Radio Vitosha
Radio The Voice
Grecia
Lampsi 92.3 FM
Norvegia
Radio 1
The Voice
Radio Norge (inainte ii spunea: Kanal 24)
Romania
Kiss FM (inainte ii spunea Radio Contact, disponibil si in Republica Moldova)
Magic FM
One FM
Suedia
Mix Megapol – Mix of hits and oldies
Mix Megapol Radio City 107.0 – Local station in Malmö
Mix Megapol Radio City 107.3 – Local station in Gothenburg
106.7 FM Rockklassiker – Mix of classic and new rock (in Stockholm)
Vinyl 107 – Music from the 60s (in Stockholm)
The Voice Hiphop & RnB Sweden – Hip Hop & R&B targeting young people (in Stockholm, Göteborg and Malmö)
Studio 107.5 – Adult Contemporary from the 1970s and 1980s. (in Stockholm)
VI. Caracatita „News Corporation”
Caracatita News Corporation este una dintre cele mai mari si lacome caracatite din lume. Aceasta caracatita mare si grasa este detinuta de cripto-evreul Rupert Murdoch care s-a nascut in Australia. Mama sa fiind jidanca „filantroapa” Dame Elisabeth Murdoch;.
B1TV este detinut in proportie de 12,5% de caracatita News Corporation. Cine detine restul de 87,5% ramane sub semnul intrebarii inca. Este posibil sa fie un roman, un strain european sau poate cine stie, tot un jidan. Momentan ramane sub semnul intrebarii.
News Outdoor Group este o subcompanie a companiei evreiesti News Corporation care se ocupa cu publicitatea outdoor (bannere sau panouri mari prin orase sau in afara lor).
Alte companii detinute si conduse de evrei:
Bine! pentru mine (revista)
Peter Jansen este directorul revistei, numele sau de familie Jansen este de origine jidaneasca si inseamna “maretia lui Dumnezeu” (1).

Slab sau Gras (revista)
Otilia Ostrotki este directorul general al revistei, numele sau de familie Ostrotki deriva din numele aşkenazi jidanesc Ostrowski (1).
Vodafone Romania (telefonie mobila)
Liliana Solomon este directorul general al Vodafone Romania, numele sau de familie Solomon este nume vechi evreiesc (1).

Evreii detin controlul in mass media in intreaga lume, iar cine detine controlul ziarelor si al posturilor TV… detine intreaga lume pentru ca acestea au o putere de manipulare a mintii umane fara limite!/

Tendinta perversa de alterare a ADEVARULUI,prin intermediul careia subiectul,incultul TRAIAN BASESCU ,INCEARCA SI REUSESTE SA OBTINA ATENTIA SI APRECIEREA OPINIEI PUBLICE–IN VEDEREA OBTINERII VOTULUI(LA PREZIDENTIALE din noiembrie decembrie 2009),este extrem de PERICULOASA!
MINCIUNA este un discurs contrar ADEVARULUI ,ales de subiect,manifestat prin LIMBAJ,alegerea fiind facuta in functie de modul de ignorare a normelor culturale ,etice,religioase,politice.AJUTORUL EVREIESC(dat unui tradator si falsificator) IN OBTINEREA PRESEDENTIEI in Romania anului 2004,SE ASEAMANA CU ce s-a intamplat in SUA .
în 2009,fostul ministru de justitie MONICA MACOVEI,devenit candidat PDL la EP -a dezinformat pe justitiabilii romani, pe postul de televiziune OBTV ca nu va mai fi publicat în iulie 2009 raportul JAI, întrucat ” COMISIA a dat un termen mai lung,pana în septembrie 2009 pentru raportul C.E. asupra JAI,ca sa ne facem temele “
DIVERSIUNEA MACOVEI cu amanarea raportului pe JAI in septembrie,CONTRA POZITIEI 1 pe lista PDL la EUROPARLAMENTARE!
Macovei recomandă guvernanţilor să lucreze în vacanţa de vară pentru ca raportul CE să fie unul pozitiv .
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, spune că deţine informaţii din care reiese că atât raportul Comisiei Europene privind România, cât şi cel privind Bulgaria, vor fi amânate pentru luna septembrie 2009:Link ştire [1] http://www.amosnews.ro/index.php?titlu=Macovei_recomanda_guvernantilor_sa_lucreze_in_vacanta_de_vara_pentru_ca_raportul_CE_sa_fie_unul_pozitiv_&name=News&file=article&sid=278550
Se pare ca pozitia delegatei – Macovei in MOLDOVA a fost intarita de EUROPEAN PARLIAMENT-prin trimiterea sa in calitatea de observator la alegerile din MOLDOVA- a fostului activist PCR- CRISTIAN PREDA –omul lui BASESCU inca de cand era acesta PRIMAR GENERAL LA PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI,ulterior plasat in MINISTERUL DE EXTERNE ,apoi CONSILIER PREZIDENTIAL si europarlamentar!
Comisia Europeana nu a hotarat inca o data exacta pentru publicarea rapoartelor de monitorizare asupra Eomaniei si Bulgariei, a anuntat Mark Gray, purtatorul de cuvant al Executivului UE .
DUCEREA IN EROARE A OFICIALULUI SUEDEZ DE CATRE MAFIE!

Precizarea vine dupa ce ministrului suedez al Afacerilor Externe, Cecilia Malmstrom, a anuntat, luni, ca raportul urmeaza sa fie publicat in septembrie.Expertii CE se afla in prezent abia la stadiul de evaluare a sistemului judidic romanesc, ceea ce inseamna ca nu s-a fixat inca o data pentru publicarea raportului, a adaugat Mark Gray.: 09 Iun 2009 –
„Nu pot să confirm informaţia că raportul privind Bulgaria va fi publicat în septembrie. Misiunea Comisiei Europene în România abia începe. Hotărârea cu privire la data publicării rapoartelor nu a fost încă luată”, a subliniat Gray, precizând că această hotărâre va fi anunţată în următoarele două săptămâni.

Experţii Comisiei Europene se află într-o misiune de evaluare a sistemului judiciar românesc şi a luptei împotriva corupţiei, în pregătirea raportului de ţară
DIVERSIUNEA DE SORGINTE SECURIST COMUNISTA a PDL-ului, din data de 30.07.09-determinata de afirmatia publica mincinoasa a lui Traian Basescu-cu cateva ore inainte=potrivit careia NU m-am gandit daca mai candidezla Presedentie!
BUCUREŞTI / 19:45, 30.07.2009
Preşedintele Traian Băsescu a criticat Realitatea TV, joi, la RRA, pentru faptul că difuzează în exces imagini în care fiica sa, Elena, apare alături de Monica Iacob Ridzi la concertul formaţiei Voltaj şi a menţionat că postul de televiziune ar trebui să difuzeze şi imagini cu „amărâţii de la FNI”.”Mă întreb: Preacinstiţii ziarişti ai acestui trust, oare de ce nu apar zilnic cu poze ale amărâţilor de la FNI la Tribunal când ştiu foarte bine că a fost condamnată Vlas pentru că a umblat cu creionul, dar banii acelor amărâţi sunt la Vântu”, a spus preşedintele.
El a spus că trusturile Realitatea şi Intact ar trebui să precizeze clar ce candidaţi susţin, ceea ce ar fi, potrivit şefului statului, cinsit.
„Aşa s-ar înţelege de ce unele emisiuni sunt aşa cum sunt”, a spus Băsescu.
El reluat acuzaţiile formulate recent, potrivit cărora Sorin Ovidiu Vântu a dat „un tun”, pe ultima sută de metri a guvernării Tăriceanu, cu o rambursare ilegală de TVA, în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, pe care i-a dus în Cipru şi cu care a făcut o majorare de capital la trustul Realitatea-Caţavencu.
„Sunt trusturi, cum ar fi Realitatea-Caţavencu sau Antena 3, care în mod netrasparent sunt hotărâte să influenţeze decizia politică”, a spus preşedintele.
„La cinci ani după ce regimul Năstase transformase o parte a presei în trompeta guvernamentală, anihilând aproape orice demers critic, Traian Băsescu contribuie la decredibilizarea ideii de presă independentă, asimilând orice critică la adresa domniei sale sau a membrilor Partidului Democrat Liberal cu jocuri murdare ale patronilor trusturilor media. O astfel de atitudine este o jignire la adresa jurnaliştilor care îşi practică meseria cu onestitate şi exprimă neîncrederea preşedintelui în funcţionarea dreptului constituţional la libera exprimare”,
El a acuzat televiziunea că încearcă să acrediteze, prin difuzarea repetată a acelor imagini, ideea că bani publici s-au dus în campania pentru Parlamentul European a fiicei sale, Elena.
Moderatorul a spus că evenimentul prezentat în imagini, apariţia fiicei preşeditelui, Elena Băsescu, alături de Monica Iacob Ridzi, la concertul Voltaj, a existat.
Asa zisele progrees ale JAI:
30-07-2009
♦ Noile taxe de timbru aberante impuse pentru dobândirea in instanta a proprietatilor mostenite sau pentru deschiderea unei succesiuni vor face aproape imposibil apelul la calea justitiei. Prin adoptarea Legii de aprobare a OUG privind instituirea noilor taxe judiciare de timbru, majoritatea justitiabililor nu-si vor putea permite sa intre in posesia bunurilor respective pentru ca nu vor avea bani sa achite taxele aferente pentru ramânerea definitiva a unor hotarâri in materie civila.

♦ Astfel, intr-un caz privind o succesiune cu doi mostenitori in Ialomita, taxa de timbru judiciar calculata pe “formula magica” a noii legi ajunge la peste 66.000 RON pentru o casa de chirpici de 80 m.p. cu anexe, 8 hectare teren agricol si 2.000 m.p. teren aferent locuintei, conform grilei de preturi orientative a camerei notarilor. Pe piata libera, aceasta “avere” ar valora probabil cam tot atât. Daca mostenitorii nu platesc aceste taxe, risca sa nu intre niciodata in posesia averii care li se cuvine.

♦ Iata cum Ministerul Justitiei, cu sprijinul Parlamentului, dupa ce a trecut incasarile din taxele judiciare in buzunarul consiliilor locale, si asta intr-o perioada de grava subfinantare a instantelor, blocheaza accesul la justitie persoanelor care nu au resurse materiale. Teoretic, Ministerul Finantelor poate esalona sau scuti pe unii care trebuie sa faca dovada incapacitatii financiare, dar avocatii sustin ca, practic, acest lucru nu se intâmpla decât in foarte putine cazuri. Restul se vor indrepta catre CEDO.

Conform prezentei legi adoptate in Parlament la data de 7 iulie 2009, actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel: pana la valoarea de 50 de lei – 6 lei; intre 51 de lei si 500 de lei – 6 lei + 10% pentru ce depaseste 50 de lei; intre 501 lei si 5.000 de lei – 51 lei + 8% pentru ce depaseste 500 de lei; intre 5.001 lei si 25.000 lei – 411 lei + 6% pentru ce depaseste 5.000 de lei; intre 25.001 lei si 50.000 lei – 1.611 lei + 4% pentru ce depaseste 25.000 lei; intre 50.001 lei si 250.000 lei – 2.611 lei + 2% pentru ce depaseste 50.000 lei; peste 250.000 lei – 6.611 lei + 1% pentru ce depaseste 250.000 de lei. Aceste dispozitii se aplica in mod corespunzator si cererilor privind declararea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum si cererilor privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial; cererea privind repunerea partilor in situatia anterioara este scutita de taxa de timbru daca este accesorie cererii privind declararea nulitatii, anularea, rezolutiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial.
Legea mai prevede la anumite cereri urmatoarele taxe: • Stabilirea calitatii de mostenitor – 50 lei/mostenitor • Stabilirea masei succesorale – 3% la valoarea masei succesorale; • Cereri de raport – 3% la valoarea bunurilor a caror raportare se solicita; • Cereri de reductiune a liberalitatilor – 3% la valoarea rezervei care urmeaza a fi reintregita prin reductiunea liberalitatilor; • Cereri de partaj – 3% la valoarea masei partajabile.

Taxa replatita pentru contestare
Conform legii, separat de aceasta taxa, daca partile contesta bunurile de impartit, valoarea acestora sau drepturile ori marimea drepturilor coproprietarilor in cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciara de timbru se datoreaza de titularul cererii la valoarea contestata, asa cum este prevazuta in modificari. Taxa in cazul actiunii posesorii si cererile care au ca obiect servituti se va calcula in aceleasi conditii, la o valoare stabilita la 20% din valoarea bunului a carui posesie se solicita sau asupra caruia se solicita constituirea unei servituti. Conform modificarilor art. 3 indice 1, cererile introduse la instantele judecatoresti, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de instrainare a unor bunuri imobile, se taxeaza potrivit acelorasi prevederi la valoarea imobilului.
Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si la taxarea cererilor in materie de mostenire.
Saracii ramân cu mostenirea in aer
Pentru a intelege mai bine unde se ajunge cu aplicarea acestor noi taxe, va oferim urmatorul exemplu, pe un caz din tara, Ialomita. Urmand pasii din noua lege, pentru o copie a hotararii judecatoresti, cu mentiunea ramanerii definitive si irevocabile, pentru doi mostenitori, tinand cont – asa cum se face – de Ghidul privind preturile orientative ale proprietatilor imobiliare din judetul respectiv, taxa judiciara de timbru este de 66.480 lei, in conditiile in care masa succesorala e compusa din 8,25 ha de teren arabil extravilan, o casa de chirpici de 80 mp, cu anexa de 30 mp, si 2.006 mp teren aferent locuintei, toate situate intr-o localitate rurala de categoria a II-a conform grilei. Aberant. Acele persoane, daca nu au acesti bani, nu pot uza de dreptul de proprietate asupra bunurilor ce decurg din mostenire. Tocmai de aceea, avocatii atrag atentia asupra unor mari probleme care se nasc din aceste modificari, si anume obstructionarea accesului la justitie si lipsa tratamentului juridic egal cu ceilalti justitiabili, raportat la diferentele arbitrare existente în materia solutionarii pe cale judiciara a drepturilor reale.

Lege facuta pentru buget
Pe de alta parte, in conditiile in care colectarea cuantumului taxelor de timbru continua sa se faca de catre primariile care au instante în raza lor administrativa, în contextul în care sistemul judiciar are probleme de subfinantare, se poate vorbi de un joc politic care directioneaza aceste sume spre anumite consilii locale.
Intrebat de “Gardianul” despre aceste probleme ce decurg din modificarile Legii taxelor judiciare de timbru, vicepresedintele comisiei juridice a Senatului, avocatul Iulian Urban, ne-a declarat ca la nivelul comisiei au fost multe discutii si s-au formulat amendamente, dar in plen acestea au fost respinse.
“Trebuia sa se plece de la disponibilitatile financiare ale fiecarei familii. Problema este ca daca un om se trezeste maine cu o mostenire, nu poate intra in posesia ei pentru ca s-ar putea sa nu-si permita plata acestor taxe. Cu toate ca, teoretic, Ministerul Finantelor ar putea scuti sau esalona la plata, dupa caz, anumite persoane, in practica nu prea se intalneste acest lucru”.
EBa a primit bani de la un partid pentru europarlamentare Vineri, 10 Iulie 2009, ora 09:59 http://www.ziare.com/EBa_a_primit_bani_de_la_un_partid_pentru_europarlamentare-815004.html – adaugare-comentariu
In campania electorala pentru europarlamentare, independenta Elena Basescu a avut la dispozitie 491.507 de lei, din care 432.906 de lei proveniti din donatii, iar 58.601de lei „venituri din transferuri de la partid”.
In raportul detaliat de venituri si cheltuieli electorale prezentat de Autoritatea Electorala Permanenta nu se specifica despre ce partid este vorba, informeaza Gardianul.
In ceea ce priveste cheltuielile efectuate in campania electorala, mezina prezidentiala a facut economii si i-au mai si ramas 3.568 de lei.
Banii s-au cheltuit pe transport – 7.487, tiparituri si alte materiale promotionale – 196.964, publicitate stradala – 7.420, cea mai mare suma – 276.068 – fiind alocata publicitatii in presa, Radio si TV. Elena Basescu nu a cheltuit nici un ban pentru personal, chirie, intretinere, functionare sediu, comunicatii, servicii, sondaje si nici pentru protocol.

EBa a strans 100.000 de euro din donatii
Joi, 18 Iunie 2009, ora 09:30 Comenteaza acest articol | 30 comentarii
http://www.ziare.com/EBa_a_strans_100_000_de_euro_din_donatii-790668.htmlElena Basescu a reusit sa stranga donatii de 100.000 de euro in campania electorala pentru alegerile europarlamentare de la 7 iunie.

Fiica cea mica a presedintelui a primit mai mult decat unele partide competitoare cum ar fi PRM sau UDMR si s-a situat pe locul cinci la capitolul donatori dintre toate fortele politice inscrise in cursa, informeaza Jurnalul National.

Primul loc este ocupat de PD-L cu 2.570.043 de lei, urmat de Alianta PSD+PC cu 1.215.342 de lei, PNL- 881.431 de lei, PNTCD- 435.411 de lei, Elena Basescu- 430.800 de lei, UDMR- 417.880 de lei si PRM- 180.000 de lei.

Se pare ca la ingrosarea conturilor de campanie ale Elenei Basescu au contribuit si unele filiale ale PD-L, potrivit unor surse din partid.

Astfel, o organizatie generoasa cu EBa a fost PD-L Buzau, donatiile fiind facute cash si in aceeasi zi. Sursele citate mai spun ca membrii PD-L au donat bani si pentru partid, dar mai putin decat pentru EBa. La fel a procedat si organizatia Tulcea care a donat 2.000 de lei pentru partid si peste 75.000 pentru EBa.

Printre donatorii Elenei Basescu se numara fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, si sotul ei, Marius, conform unor chitante BCR.

De altfel, vicepresedintele PD-L, Cezar Preda, recunostea public, dupa alegerile europarlamentare, ca partidul a ajutat-o pe mezina prezidentiala.
LUI BASESCU ,NU I SE APLICA ACELASI TRATAMENT,ca MONEI MUSCA!
Dezvaluiri Mona Musca, la Parchet in dosarul privind falsul in propriile declaratii 31-07-2009

Mona Musca s-a prezentat, ieri, la Parchetul General, surse judiciare declarând ca vizita sa la parchet are legatura cu declaratia pe propria raspundere data de fostul deputat privind colaborarea cu fosta Securitate. „Nu vreau sa mai fac nici o declaratie, pentru ca nu mai sunt persoana publica“, a spus Mona Musca la iesirea din Parchet. Potrivit unor surse judiciare, dosarul Monei Musca este într-un stadiu avansat. Procurorii au dispus, la data de 14 august 2008, începerea urmaririi penale fata de Mona Musca pentru fals în declaratii, în legatura cu declaratia pe propria raspundere data de fostul deputat privind colaborarea cu fosta Securitate.
„Procurori ai Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica au dispus, la data de 14 august 2008, începerea urmaririi penale fata de Musca Monica Octavia, sub aspectul savârsirii infractiunii de fals în declaratii, prevazuta de art. 292 din Codul penal. Infractiunea retinuta consta în aceea ca, în calitate de deputat în Parlamentul României, a completat, la data de 23.03.2006, declaratia pe propria raspundere privind apartenenta sau neapartenenta ca agent ori colaborator al politiei politice comuniste, în sensul ca nu a fost agent sau colaborator al politiei politice, aceasta declaratie nefiind corespunzatoare adevarului si producând consecinte juridice pâna în luna martie 2007, când sus-numitei i-a încetat calitatea de deputat în Parlamentul României“, se arata în comunicatul de anul trecut al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
3,July 2009
Dovada hotiei patronate de Elena Udrea la Ministerul Turismului: Cum să ai Directie Juridică la minister si să plătesti de pomană 360.000 de euro unei firme de avocati-dupa MODELUI BASESCU -VIDEANU? BONUS ALTE ILEGALITĂŢI!
Elena Udrea ar trebui să-şi dea demisia în 24 de ore. Planul anual de achiziţii publice la Ministerul Turismului scoate la iveală cheltuieli aiuritoare.
JOCUL LUI BASESCU : DECONSPIRAREA lui CEAUSESCU pentru ai SANTAJA PE CEI CU CARE ACESTA A INTRAT IN CONTACT.Juan Carlos santajat(pe filiera BASESCU) cu deconspirarea unor informatii de genul celei din Gardianul: Ceauşescu a pus umărul la urcarea pe tron a regelui Juan Carlos al Spaniei 18-07-2009
DETURNARE DE FONDURI PENTRU ,CUMPARAREA VOTURILOR EBEI ale participantei la zilele tineretului,alaturi de RIDZI,EBA TRAIAN BASESCU,PRESEDINTA CAMEREI DEPUTATILOR-R.ANASTASE si altii!
LISTA HOŢIEI PATRONATĂ DE ELENA UDREA LA MINISTERUL TURISMULUI.
Servicii de consultanţă şi reprezentare juridică: 300.000 de euro plus tva
*Ministerul turismului are propriul departament juridic. când dai 360.000 de euro pentru servicii oferite de un deppartament al ministerului este problemă mare. Şi apropo: a cui e firma?
Servicii de gestionare a datelor: 15.000 de euro plus tva
Servicii de arhivare: 40.000 de euro plus tva
Servicii de expediere de materiale promoţionale: 121.500 plus tva
* ca să expediezi trebuie să le ai
Perdele şi draperii: 67.500 plus tva plus jaluzele verticale şi perdele în valoare de 8.000 euro plus tva
* trebuie spus că Ministerul nu are un sediu, ci doar câteva birouri luate de dna Udrea în sediul guvernului
Abonamentele de telefonie fixă şi mobilă: 180.000 de euro plus TVA
Cartuşe de toner: 65.000 euro plus tva plus 13.000 plus tva din fonduri externe nerambursabile
* sună a fabrică de afişe electorale
Activităţi de promovare prin intermediul companiilor aeriene care operează zboruri spre România şi prin intermediul principalelor aeroporturi din străinătate pe care operează curse spre România; 80.000 plus tva
* nu există aşa ceva
Bilete de avion: 150.000 euro plus tva
* o continuă vacanta
Servicii de promovare prin intermediul inserţiilor publicitare în cataloagele turistice publicitare realizate de către marii tureuroperatori care promovează destinaţia turistică România: 240.000 euro plus tva
*marii tour operatori nu promoveaza Romania
Servicii de promovare prin intermediul posturilor de televiziune şi radio care realizează emisiuni de turism sau alte emisiuni cu impact în creşterea circulaţiei turistice în România: 320.000 euro plus tva
Servicii de publicitate, campanie de publicitate pe piaţa internă şi internaţională: 1.620.000 euro plus tva
Servicii marketing prin internet şi alte mijloace electronice: 145.800 euro plus tva
* nu exista asa ceva
Servicii de organizare expoziţii, târguri şi congrese pentru participarea la manifestările expoziţionale pe pieţele de interes prin organizarea pe pieţele de interes prin organizarea de pavilioane naţionale, târguri specializat pe produse sau mini expoziţii: 1.782.000 euro plus tva
Servicii de organizare expoziţii, târguri şi congrese pentru organizarea de evenimente şi misiuni cu rol în creşterea circulaţiei turistice în România sau cu impact în creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică, în ţară şi în străinătate: 486.000 euro
Servicii de agenţii de turism pentru organizarea de vizite educaţionale şi de informare pentru reprezentanţii mass media, turoperatori şi alţi creatori de opinie din ţară şi din străinătate: 243.000 euro plus tva
* cine sunt creatorii de opinie?
Servicii de promovare prin realizarea de materiale promoţionale: 486.000 euro plus tva
* nu exista
Obiecte pentru reclamă şi protocol (pixuri, umbrele, suport mouse, brichete, memorie flah, etc): 121.500 euro
* fabrica de pixuri pentru cine?
Service de creaţie şi producţie filme publicitare (spoturi): 81.000 euro plus tva
Instalare de indicatoare rutiere: 500.000 de euro plus tva
Creare, dezvoltare şi implementare portal pentru destinaţii turistice din România: 250.000 plus tva
* nu exista si e mult prea scump
Servicii studii de piaţă: Servicii de cercetare, studii de piaţă şi de consultanţă naţională şi internaţională privind elaborarea şi finalizarea strategiei de ecoturism şi actualizarea sistemului de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare, în conformitate cu standardele internaţionale: 95.000 de euro plus tva
*ministerul are directii de strategie
Service studii de piaţă privind turismul montan şi turismul balnear (elaborarea de strategii sectoriale pentru turismul balnear): 130.000 euro plus tva
Servicii informatice şi conexe: Crearea şi implementarea sistemului de software pentru autorizarea online: 180.000 euro plus tva
Servicii tipărire ghiduri turistice şi conexe: 250.000 plus tva
*ati vazut vre-unul?
Studiu de prefezabilitate şi fezabilitate , servicii de consultanţă şi analiză: 870.000 euro plus tva
Servicii pentru construirea brandului turistic al României: 1.932.773 euro plus tva
Computere cu soft: 50.000 plus tva plus computere cu licenţă şi soft de 48.000 plus tva
Laptopuri: 13.500 euro plus tva plus încă de 20.000 de euro plus tva
Telefoane mobile: 9.000 euro plus tva
Autoturisme: 186.741 euro plus tva
Boc l-a somat pe Geoană să o lase pe Elena Udrea în pace; liderii PDL au insistat pe lângă Geoană în ultimele zile să renunţe la comisia de anchetă înfiinţată în Parlament, deoarece „presiunile făcute de Băsescu sunt infernale“.Singura promisiune făcută de social democraţi celor de la PDL a fost că nu vor mai iniţia comisii de anchetă împotriva altor miniştri, având în vedere că la Senat se pregătea înfiinţarea uneia împotriva lui Radu Berceanu.
BUCUREŞTI / 21:58, 14.07.2009Realitatea-Caţavencu: Afirmaţiile preşedintelui Băsescu sunt o „intoxicare deliberată”
UN STAT [roman] CONDUS DE UN AGENT AL SECURITATII,[DATOR A PLATI 30 DE MILIARDE RON pentru a restabili ordinea de drept pe care a incalcat-o prin ABUZ DE DREPT,prin INCALCAREA DREPTURILOR OMULUI]NU POATE FI CALIFICAT DE CATRE UE CA FIIND UNUL DEMOCRATIC,CI UNUL OPRESIV,
TOTALITAR! Este notoriu comportamentul
Ofiterilor SECURITATII care dupa ce ca au incalcat legea,ulterior au avut o atitudine necorespunzatoare ,caracterizata de tendinta de a ASCUNDE ADEVARUL cu privire la faptele comise!
NICI UN ACT SEMNAT DE CATRE PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU NU ESTE VALABIL ,INTRUCAT ACESTA NU TREBUIA SA AIBA CALITATATEA DE AGENT, COLABORATOR SAU INFORMATOR AL SECURITATII!
In 2006,Presedintel CE BAROSSO,s-a impotrivit interesat ca PNL-istul VOSGANIAN sa fie COMISARUL desemnat din partea Ro., desi nu s-a opus sa incheie acte europene cu reprezentantul statului roman (T.Basescu) care a fost neindoielnic agent al SECURITATII.
Stiu ca telefonul imi este ascultat atat pe plan local cat si central-din luna mai 1997 din ordinul colaboratorilor SECURITATII-LIDIEI BARBULESCU si SANDU ANA,BASESCU TRAIAN,intocmai cum este violat si secretul trimiterilor postale-si prin intermediul presedintei Asociatiei de bloc-GRADINARU STELEA-care inca din anul 2001facea servicii SECURITATII in acest sens,motiv pentru care a si fost mentinuta in acea calitate in “administrarea blocului”! Intre anii 2001-2008, desi casuta postala a ap.30 era la 1 m de casieria administratiei,permanent au fost sparte lacatele puse la aceasta casuta postala.Am aratat in scris toate acestea inca din anul 2002!NATO SI UE sunt DEASUPRA domeniul drepturilor omului,neputand fi vorba despre efectivitatea apararii drepturilor omului ,tocmai din cauza folosirii mafiote a acestor institutii internationale !
A existat o incercare de influentare a subsemnatului cu privire la realizarea unei casute postale comune cu vecinii de la ap.30-care sunt santajati [pentru ca primesc ajutor social in conditiile in care cei carora le-a lasat ap.29 ii ajuta lunar material-cu o suma baneasca care nu este de neglijat!]Chiar acestia au dat de gol in 15.07.09 pe presedinta GRADINARU STELA,cu privire la scaparile de gaze vehiculate de catre aceasta ca ar iesi de la ap.30.(al mamei mele in care eu locuiesc.)tocmai pentru a acoperi mana criminala a SECURITATII coordonata de BASESCU. PREMEDITAREA ACTULUI CRIMINAL a avut loc inca din anul 2007,cand s-a infintat o firma MARIOVAL (din PITESTI)care a montat contoare de gaze la 50 %dintre locatarii-influentati sau obligati de Presedinta GRADINARU –in sensul ca locatarii nu vor mai putea sa plateasca intretinerea -caci se va scumpi tariful gazelor naturale,motiv pentru care este mai bine sa-si monteze contoare de gaze !Interesul Presedintei a fost sa nu propage efectele exploziei de gaze si la vecinii mei -pe orizontala si verticala ,pentru ca acestia sa nu faca comentarii asupra cauzelor viitoarei exploziei mult asteptate-. Am contactat insa prin telefonul mobil-impreuna cu mama mea- un specialist- inca aflat in concediu de odihna- ,care fara sa ma cunoasca a spus ca este vorba de spre o MANA CRIMINALA, dar sa nu spun cuiva ca el mi-a spus,pentru ca nu vrea sa aiba probleme din partea cuiva!
Cu alte cuvinte ,informatia scaparii de gaze,a fost propagata la nivelul comunitatii din bloc inainte de asteptata producere a exploziei ce urma sa aiba loc! DE fiecare data ,se vehiculeaza interesat tocmai de catre coautori,ca MORTUL E DE VINA! Numai ca ,eu nu am riscat,neumbland la canaua deteriorata de atatia coautori sustinuti politic in calitatile lor! Din cauza ABUZURILOR SI CRIMELOR COMUNISTULUI SECURIST BASESCU, care stiind ca ma da afara in 2001 si in 2003,nu mi-a mai asigurat dreptul la SANATATE,neavand prelungit si eu (ca ceilalti consilieri juridici)talonul de acces la POLICLINICA INTERDEPARTAMENTALA din anul 2000. Nu am beneficiat nici de analizele gratuite de pe vremea premierului Tariceanu ,foarte probabil ,pentru ca tichetul respectiv mi-a fost sustras din casuta postala de catre vecinuil LUCAde la ap.29.Iata de ce am ajuns sa am o sanatate precara:oxigenare celulara76 %in loc de min 80;permeabilitate energetica 50%,adica chiar valoarea critica;hidratare celulara 76%in loc de 80 %min! DEFICIT MAJOR DE VITAMINE, DE AMINOACIZI ESENTIALI,DE MINERALE.Factori de RISC(SISTEMUL OSOS ,HIPERTENSIUNE, RITM RESPIRATOR SCAZUT,NERV CRANIAN 2 optic,risc de diplopie)Nu doresc sa arat in concret totul ,pentru a incerca sa ma protejez de MAFIA SECURITATII.,(apropos de asasinarea lui Maikal Jacson cu demerolul care se mai mentine in sange doar cateva minute de la administrare intravenoasa de catre doctorul personal .)
Desi stie toate aceste probleme cu care ma confrunt tocmai din cauza agresorului BASESCU TRAIAN – care a sperat in decurs de 9 ani de zile de CHIN- ca o sa cedez !Din cauza acestei specii de corcitura intre STALIN SI HITLER,poporul este pauperizat in mod absolut !
Presedinta s-a plans-in bloc tot timpul ca se fac presiuni din partea consilierilor PDL din CGMB-=(care fac AFACERI MUDARE PRIN INTERMEDIUL CELOR 3 DIRECTORI AI DGJCL- protejati si de VICEPRIMARUL PDL =)fata de PRESEDINTA ASOCIATIEI PROPRIETARILOR ,din cauza mea!Chiar presedinta Gradinaru vorbea ca vecina de deasupra garsonierei mele,are la subsol un garaj repartizat si vandut de catre PRIMARIA MUNICIPIUL BUCURESTI,asa cum si vecina de la ap.58[care a ]
Pentru ca vrea sa scape de mine din acest motiv,tot timpul trimite persoane la usa mea- pretinzand ca eu as vrea sa vand sau sa inchiriez garsoniera .30 in care locuiesc.
In perioada cand nu mai existau casute postale la parterul blocului, am cumparat o casuta postala ,amplasand-o pe usa mea
–asa cum s e procedeaza si in SUA!
La acea data,2008,vecinul din fata usii ,fostul agent de informatii ANDREESCU,mi-a spus ca nu va veni postasul pana la etajul 1 chiar daca mi-am amplasat eu casuta postala pe usa!In data de 13.07.09,ora 14.30Presedinta GRADINARU si Andreescu discutau in fata usii mele ca ar exista de la mine scapari de gaze in conditiile in care eu nici nu am umblat nici pana in present la canaua(robinetul aferent conductei de gaze). In data de 14.07.09,domnului Andreescu i s-a montat termopan la sfatul si comanda ginerelui pentru a putea vinde la pretul de 60.000 de euro garsoniera intrata in PROGRAMUL BOC “PRIMA CASA”!
Cunosc ca nu va ajunge la destinatar(adica la mine) ,pana la sfarsitul lunii martie 2010INVITATIA de a ma prezenta la ECHR in dosarul nr.29670/2003.BASESCU CUNOASTE problemele cu care ma confrunt,dar minciunile Presedintei si ale lui ANDREESCU ,l-au linistit!Sub pretextul ca mai are ceva nevoie de cativa bani pentru repararea unor usi de pe Sali,in momentul cand plateam intretinerea lunara la administratia blocului,Presedinta blocului ,a inselat pe majoritatea membrilor asociatiei pe care i-a convins sa semneze un tabel pe care nu se scria pentru ce se cere semnatura,in realitatea dorind sa ne supravegheze cu camere de vedere amplasate pe salile blocului!
Mentionez ca dupa ce am aratat in justitie ca la sistemul de interfon central sau facut “prelucrari”astfel incat sa se ppoata asculta tot ce se vorbeste in domiciliul fiecarei poersoane,a fost dezafectata respectiva instalare chiar de catre cel care facuse respectivele prelucrariDrept recompense,I s-a datposibilitatea respectivului specialist T.O.[tehnica operative ]sa construiasca o vila pe terenul din fata blocului –unde trebuia sa existe stalpi de curent electric(ILUMINARE PUBLICA-(potrivit si sustinerilor fostului gospodar al blocului).Respectivul a multumit propunerii Presedintei,spunand ca are o vila.In aceste conditii vitrege,in afara “prelucrarilor” loco la telefoanele unor persoane (realizate cu ocazia unor defectiuni premeditate tocmai pentru tragerea unui alt fir de telefonie pentru abonat,iar celalalt fir urmand sa serveasca ascultarilor loco)puse sub observatie de catre administratia securitatii-,s-a considerat mai mult decat necesara introducerea unui alt sistem de supraveghere ,cel cu camerele video! Iata de ce chiar se facea lista cu candidatii PDL la EUROPARLIAMENT ,oficiul postal nr.51 -situat la 5 minute de domiciliul meu,s-a mutat intr-un sediu aflat la 25 de minute de mine,desfiintand absolut posibilitatea teoretica macar de a cerceta daca exista vreun AVIZ in legatura cu ECHR,chiar daca aceasta posibilitate nu exista decat daca te duci la ghiseul oficiului postal cu AVIZUL care ar fi trebuit sa ajunga la DESTINATAR(adica la subsemnatul,tocmai pentru a putea sa ajung la E.C.H.R.)!Mentionez ca fostul sediu al oficiului postal a fost ofertat la INCHIRIERE,asa cum s-a facut din anul 2008si in cazul celeilalte parti a oficiului postal nr.51,care a fost ofertat pentru servicii private de telefonie.
Tot din acea perioada(sfarsitul lunii mai) s-a decis ca postasul care aducea trimiteri postale la acest bloc,sa faca acest lucru impreuna cu o tanara domnisoara postas,pentru ca in vii