Presa germana despre deriva „populista” a lui Nicolas Sarkozy   septembrie 17th, 2010

kosovo.net

Ziarul Le Monde face o trecere in revista a presei de peste Rin care, fara exceptie, critica politica populista a presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, pe care-l acuza ca incearca sa obtina voturi pe tema imigratiei, un cal de bataie folosit mai mult de Frontul Nationalal al lui Le Pen.

Pe de alta parte, anumite cotidiane germane remarca faptul ca nu este vorba de un caz izolat, Silvio Berlusconi si, intr-o mai mica masura, chiar cancelarul german Angela Merkel avand derapaje anti-europene.

„Agitarea problemei romilor este tipica pentru politicianul Sarkozy, un presedinte care sare de la un dosar fierbinte la altul, fara sa rezolve niciunul dintre ele, un oportunist aflat in lumina reflectoarelor”, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung. „Din pacate pentru francezi”, scrie jurnalistul de la cotidianul citat, „metoda aceasta este uzata. Folosirea ei la infinit a demonstrat lipsa clara de orientare a Guvernului”, noteaza publicatia.

„Oare ce se petrece cu Sarkozy?”, se intreaba, retoric, Bild, ziarul cu cel mai mare tiraj din Germania. „Oricum, numerosi cetateni sustin politica sa de forta, dar este clar ca se simte slabit, iar imaginea sa peste hotare este departe de ceea ce a fost candva”, se arata in concluzia articolului.

Metamorfoza nedorita

Pentru Suddeutsche Zeitung, presedintele francez este deja trecut la categoria „populisti”. „Nu sunt nici macar doi ani de cand seful statului a fost perceput ca un erou, salvand tratatul de la Lisabona si intervenind cu fermitate pentru rezolvarea conflictutului ruso-georgian. Acum, insa, a ajuns sa-l concureze pe Berlusconi si sa devina simbolul intaririi populismului si nationalismului in Europa”. Desi nu condamna in mod explicit desfiintarea taberelor de romi, publicatia citata ii reproseaza „motivele ieftine si politicianiste. Sa afirmi ca 15.000 de romi straini reprezinta cauza tuturor problemelor este absurd de-a binelea.”
Remarcand inmultirea cazurilor de populism in Germania, ziarul bavarez incheie notand ca „Sarkozy poate sa doarma linistit, deoarece nu este singur”.
Deunazi, Angela Merkel a refuzat, pe fata, sa acorde ajutor financiar Greciei si, in plus, si-a propus sa trimita acasa 12.000 de romi kosovari aflati in Germania. Desi ar trebui sa aiba statut de refugiati de razboi, nu l-au primit niciodata. Desi acestia nu locuiesc in tabere ilegale, sunt bine integrati si au copii nascuti in Germania, Bruxelles-ul nu se agita prea mult pe acest subiect. „Kosovo nu face parte in Uniunea Europeana”, incheie, ironic, jurnalistul de la publicatia muncheneza.

traducere si adaptare de Octavian METONI

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii