Bistrita: In premiera, studentii vor face roboti in scop medical   octombrie 1st, 2010

Robotii medicali vor putea fi produsi la scara larga in 2-3 ani (foto: zupernews.files.wordpress.com)

Noul an scolar aduce o premiera in sistemul universitar din Bistrita-Nasaud. 51 de tineri vor avea posibilitatea de a se specializa in inginerie medicala si robotica, doua profile nou infiintate la Bistrita de catre Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.

Cursurile se vor sustine prin sistem video de catre profesorii de la universitatea clujeana. Astfel, tinerii au posibilitatea de a invata cu ajutorul unor softuri speciale, cum sa proiecteze pe calculator roboti pentru uz industrial si medical. „Avem programe speciale cu ajutorul carora studentii vor crea roboti pe care ii vor testa ulterior pentru a se asigura ca sunt functionali. Robotii creati de ei vor putea fi utilizati atat in halele firmelor industriale, cat si in spitale”, a declarat asistentul universitar de la sectia de robotica a Extensiei bistritene, Mihai Steopan, citat de Adevarul de Bistrita.

Directorul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud, profesorul Mircea Gelu Buta, este si el incantat de aceasta initiative. „Am fost unul dintre initiatori. Este ceva de viitor mai ales ca o fabrica din oras, Comelf, va produce aparatura medicala. Firma va avea nevoie de specialisti pe care ii va pregati Universitatea Tehnica, iar spitalul are nevoie de aparatura produsa de firma. In plus, studentii vor putea face practica in Spitalul Judetean”, adauga Gelu Buta, care le va fi profesor celor 51 un curs de bioetica.

Un alt sustinator al proiectului este directorul Comelf, inginerul Dorin Stoian. „De 5 ani militez pentru crearea unui profil de robotica, iar de 2 ani, pentru cel de inginerie medicala. Vom incepe sa producem aparatura medicala performanta cam peste doi-trei ani cand vor termina facultatea cei 51 de tineri”, sustine Dorin Stoian.

C.A.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii