Sorin ROSCA STANESCU

Era cat se poate de logic ca Uniunea Sovietica sa-si planteze in Romania un numar mare de spioni. Daca la inceput unii dintre ei erau cetateni sovietici, ulterior spionii au fost racolati din randul populatiei autohtone. Deci, erau romani. Intr-o traducere cat se poate de directa, erau tradatori de tara. Cati au fost? Cati sunt inca? Si cu ce consecinte?

Este rezonabil sa ne imaginam ca cel mai temut stat politienesc din lume, cu o traditie a serviciilor secrete mai lunga decat comunismul, putea sa dispuna, in Romania, de o pepiniera de zeci de mii de spioni. In guverne, in Armata, in Militie, in serviciile secrete, in sistemul bancar, in ministere si, evident, in Comitetele de partid. Un stat vasal trebuia supravegheat. La sange. Si, cat timp a durat regimul comunist, asa au stat lucrurile. Multi dintre spioni erau cunoscuti si tolerati. Altii au ramas necunoscuti. Pana astazi. Si vor ramane necunoscuti si de acum incolo.

Nicolae Ceausescu, jucandu-se de-a independenta fata de Moscova, a fost extrem de gentil cu spionii vecinului de la Rasarit. In cel mai bun caz, i-a indepartat din functiile cheie. Dar nu i-a arestat, nu i-a interogat si nu i-a condamnat pentru tradarea interesului national. Spionii prinsi traiau bine-mersi in Romania ca intr-un azil. Pe Nicolae Ceausescu putem sa-l intelegem. In felul lui, mergea pe sarma. Dar oare avem aceeasi obligatie de toleranta maxima si fata de urmasii lui Ceausescu?

Ce s-a ales de spionii sovietici care, sub lagarul socialist, erau GRU, adica ai Armatei, si KGB, adica ai principalei politii politice moscovite. Isi poate cineva imagina ca, odata cu prabusirea regimului Ceausescu, acesti spioni s-au transformat pur si simplu in cetateni pasnici ai Romaniei? Isi poate cineva imagina ca, dupa transformarile succesive ale Uniunii Sovietice, dupa ce ea a devenit Rusia, acesti spioni au fost abandonati? Isi poate cineva imagina ca ei nu au fost in permanenta activi? Si, in fine, isi poate cineva imagina ca un stat ca Rusia, care, inca de pe vremea tarilor, si-a construit unul dintre cele mai performante servicii de spionaj din lume, a abandonat aceasta practica odata cu destramarea Uniunii Sovietice? Isi poate cineva imagina ca Putin, care a detinut doua mandate de presedinte al Federatiei Ruse iar in prezent este prim ministru si care provine din randul serviciilor secrete, ignora corpul de spioni plantat in Romania?

Ei bine, daca la toate intrebarile de mai sus putem da raspunsuri rezonabile, atunci nu ne mai ramane decat sa mai punem doua intrebari, la care ar trebui sa raspunda cei aflati la putere. Prima intrebare este daca exista vreo institutie care, in interes national, ii monitorizeaza pe spionii Federatiei Ruse, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei? Care sunt plantati in interiorul institutiilor cheie ale acestei tari. Iar a doua intrebare este la fel de simpla dar si ea isi gaseste la fel de complicat un rapuns. Si anume, cum actioneaza autoritatile impotriva acestei retele de spionaj? Cati spioni au fost prinsi, dovediti si condamnati?

Daca nu reusim sa raspundem la aceste ultime doua intrebari, atunci de ce ne miram ca, dupa doua decenii de buimaceala, Occidentul ne intoarce spatele? Nu cumva ducem cu noi in interiorul Uniunii Europene acest corp periculos si nociv de spioni?