ANRP 200   martie 18th, 2016

srs_edit2-90x90Doamna Laura Codruta Kovesi, in calitatea sa de sef DNA, a facut o dubla afirmatie, care i-a intarit, de indata, coloana vertebrala unei alte doamne, Alina Gorghiu, co-presedinte PNL. Si anume ca, desi, pana in prezent, au fost deschise patru dosare grele legate de restituiri, in realitate, numarul acestora depaseste 200. Iar diferenta ar fi fost tinuta in nelucrare de vechiul DNA.

Exista, prin urmare, un DNA vechi si un DNA nou. DNA vechi a fost condus de Daniel Morar. Astazi, judecator la Curtea Constitutionala. DNA-ul nou este condus de Laura Codruta Kovesi. Care, maine, cine stie, daca nu va ajunge cumva presedintele Romaniei. Ei bine, vechiul DNA a tinut la sertar peste 200 de dosare grele, numai si numai din perspectiva restituirilor. Tot la aceste restituiri ma voi referi si eu.

Poate ca ar fi bine sa existe ceva transparenta din acest punct de vedere. Victor Ponta, atunci cand a fost premier si a revolutionat, in felul sau, acest capitol al restituirilor, spunea ca statul nu mai poate face fata. Ca daca ar plati pe loc, totalul acestor restituiri s-ar ridica la circa 15 miliarde de euro. Dar nu stim, sau eu unul nu stiu, cat s-a restituit pana in prezent. In ce valoare? Ar fi interesant de aflat.

Putem insa sa facem, desigur, cu aproximatie, unele estimari. Daca dosarele DNA sunt reale, cele patru de pana acum, rezulta fraude in valoare de cateva miliarde de euro. Daca sunt 200 de dosare, in total, inca nelucrate, atunci ar trebui, mergand pe aceasta logica, sa fie vorba de fraude care s-ar ridica, pana in prezent, la circa o suta de miliarde euro. Putin sub PIB-ul Romaniei. Pe masura ce trece timpul, recuperarea acestor prejudicii devine imposibila. Nu de alta dar infractiunile daca s-au produs se prescriu dupa un numar de ani. Iar banii negrii care au rezultat s-au disipat in baza principiului vaselor comunicante.

Din cele patru dosare ANRP, cat de cat solutionate, rezulta ca adevaratii proprietari – atunci cand acestia au fost adevarati – si-au vandut drepturile litigioase unor baieti destepti care s-au aflat intr-o buna relatie cu oameni politici, cu procurori, cu judecatori, cu primari si cu prefecti. Adevarati proprietari s-au ales cu mai nimic, in timp ce intermediarii au luat, uneori, de zeci de ori mai mult decat valoarea bunului recuperat. Practic, oamenii au fost nationalizati a doua oara. Uriasa diferenta rezultata a fost impartita. Frateste. O  buna parte a ramas la baietii destepti. O alta buna parte a constat in plata traficului de influenta. Pentru ca sa aiba loc restituirea. A treia parte buna a fost utilizata, atunci cand a fost cazul, pentru falsificarea actelor si pentru a ajuta autoritatile sa inchida ochii. Si sa nu observe evidenta. A patra parte s-a dus direct in campaniile electorale.

Aceasta teribila suveica a restituirilor frauduloase sau nefrauduloase, dar in paguba proprietarilor si in “beneficiul” unor functionari publici sau oameni ai legii, s-a dezvoltat sub regimul Traian Basescu. Si a fost in beneficiul oamenilor acestui regim.

Dar ce aflam acum de la sefa DNA? Cum ca cele mai multe dosare au fost tinute la sertar. Adica, fostul DNA a incercat musamalizarea lor. Dar fostul DNA, ca si noul DNA, era laudat din toate partile. Pentru lupta sa anticoruptie. Pentru performantele sale. Pentru neimplicare politica. Iar acum, rezulta ca lucrurile nu au stat asa. Ca vechiul DNA sau macar o parte din vechiul DNA s-a facut infratit cu hotii.

Pe de alta parte, ne spune tot doamna Laura Codrurta Kovesi,numarul real al dosarelor este de peste 200. Nu este, in sine, scandaloasa aceasta cifra?

Aceste afirmatii, care au determinat-o pe Alina Gorghiu sa-si iasa din pepeni si sa ceara socoteala sub forma unor necesare precizari, ar trebui sa scoata lumea in strada. Pentru ca, mergand pe logica expusa mai sus, care este greu, daca nu cumva imposibil de combatut, rezulta cea mai uriasa gaura in bugetul public facuta vreodata. Intr-un timp atata de scurt. Si intr-un singur domeniu. Paguba suportata de toti cetatenii. Si de cei care, ipotetic, ar iesi in strada si de cei care, tot ipotetic, nu ar iesi in strada.

Pai daca asa stau lucrurile, cel care a condus vechiul DNA ar trebui sa fie primul dintre cei trasi la raspundere. Dar ce se intampla cu alta institutie? Cu SRI. Care si el in bilanturi stat foarte bine. Pai ce o fi facut SRI in cazul celor peste 200 de dosare de restituiri despre care vorbeste sefa DNA? o fi dormit? Sau o fi acoperit? Acolo, numitorul comun este nimeni altul decat generalul cu patru stele Florian Coldea.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii