Locomotiva Ciolos s-a gripat   noiembrie 27th, 2016

srs_edit2-90x90Nu stiu cum se face, dar Dacian Ciolos, din pozitia de cel mai contraperformant premier al Romaniei, chiar si in comparatie cu Mihai Razvan Ungureanu, a ajuns, in cercetarile de piata, la cote ametitoare de incredere. Mergand pana la 40%. Ceea ce, teoretic cel putin, l-ar fi putut transforma in locomotiva PNL. Pentru ca PNL, chiar si in propriile cercetari, este cu zece procente mai jos. Daca a existat cu adevarat sau mai exista o popularitate mai mare a lui Ciolos, habar nu am, dar ceea ce stiu cu siguranta este ca transferul de voturi de la Ciolos catre PNL nu s-a produs. Si, din aceasta perspectiva, “locomotiva” s-a gripat.

Ca de obicei, in preajma alegerilor electoare, sunt date publicitatii rezultatele nenumaratelor cercetari de piata facute, la comanda partidelor, de institute mai vechi sau mai noi, mai putin sau deloc cunoscute sau prea bine cunosctue. Si, tot ca de obicei, rezultatele sunt atat de diferite, incat este clar ca asistam, in buna masura, la o manipulare, la comanda partidelor, din partea unor institutii nesupuse niciunui control. Exista insa elemente comune care ar trebui sa le dea liberalilor frisoane.

Sa luam drept exemplu chiar ultimele doua cercetari de piata. Prima, comandata de Uniunea Salvati Romania, indica un scor al acestei formatiuni politice superior celui pe care l-ar obtine PNL. Cea de-a doua cercetare de piata, comandata de PNL, data publicitatii sambata, restabileste echilibrul intre cele doua partide, ducand PNL la 30% si nu la 17%, iar USR la 8% si nicidecum la 18%, cum aparea in sondajul anterior. Dar, in ambele, PSD ramane constant. Atingand pragul psihologic de 40%. Un prag care ii permite ca, prin redistribuire si printr-o alianta cu ALDE, sa faca peste 50%. Astfel incat galceava este doar o furtuna de apa in interiorul asa-zisei drepte. O dreapta cam ciudata. Alcatuita din PNL, dar si dintr-un partid, cel al lui Nicusor Dan, care afirma in continuare ca este antisistem si refuza programatic sa faca, dupa alegeri, vreo alianta cu cineva.

Daca am vazut care este elementul constant, ne putem intoarce linistiti la domnul Dacian Ciolos, pentru a afla de ce s-a gripat prezumtiva locomotiva electorala pe care el ar fi intruchipat-o. Un recent interviu pe care el l-a acordat site-ului Ziare.com este de natura sa limpezeasca lucrurile. Din raspunsurile pe care Ciolos le da reporterului, rezulta ca acest om nu stie deloc nici ce vrea, nici in ce directie politica se indreapta si, mai ales, nu stie ce cauta el prins in hora acestor alegeri din decembrie 2016. Comportamentul sau in general, dar si raspunsurile pe care i le da reporterului ni-l infatiseaza nu ca pe un actor politic, ci mai degraba ca un extraterestru, parasutat, fara voia lui, pe o planeta necunoscuta, unde nu are nici cea mai mica intentie de a ramane.

Desprins total de PNL, care l-a plantat pe toate afisele, Dacian Ciolos lasa impresia ca se afla acolo din intamplare, fara voia lui si, din aceasta perspectiva, nici nu a facut ceva pentru a anima cadrul ales de designerul campaniei electorale. Si apropo de afisul electoral, intrucat domnul Ciolos lasa impreis ca a aterizat acolo fara voia lui si doar consimte tacit la aceasta operatiune, imi permit sa atrag atentia celor care ma citesc ca nu se poate face un afis politic luand pur si simplu o fotografie de pe telefon sau de pe Google si plantand-o  intr-o schema grafica electorala. Asa ceva este exclus. Dacian Ciolos a trebuit sa pozeze in mod dedicat unui fotograf profesionist, specialist in grafica electorala. Dintre imaginile sale, alti specialisti, in frunte cu Felix Tataru, au ales-o pe cea potrivita, apoi s-au consultat cu intreg staff-ul electoral PNL, care si el s-a consultat cu domnul premier, si, astfel, la capatul unui efort de cateva zile, a iesit panoul publicitar. Iar asta nu se putea intampla, daca urmarim un calendar invers, decat inainte ca PNL sa fi anuntat oficial ca merge pe mana lui Ciolos ca prim-ministru. Prin urmare, daca Ciolos o face pe fata mare, il anunt, cu regret, ca a esuat.

Admitand prin absurd ca acest om se bucura de increderea a 40% dintre cetatenii Romaniei, trebuie sa admitem in acelasi timp si faptul ca aceasta prezumtiva apreciere de care se bucura nu s-a deplasat deloc in directia PNL. Pentru PNL, cu doua saptamani inainte de alegeri, se poate spune ca Dacian Ciolos nu este un asset, ci doar o piatra de moara.

Numai, vorba lui Iohannis, o mare emotie colectiva ar putea schimba lucrurile. Uitati-va insa la afisul electoral Ciolos. Cum ar putea acest personaj sa declanseze o emotie colectiva? Si daca nu el, atunci cine? Nu mai ramane decat domnul Klaus Iohannis. Dar nici acesta nu sta prea bine. E tot pe la 40% care, daca sunt, sunt ai sai. Si nicidecum ai PNL. Si – nu-i asa? – conform Constitutiei, presedintele sta in afara si deasupra partidelor. Cum se vede, si cu ochii legati, la parada care urmeaza sa se desfasoare cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, cand simpatizantii “clubului refuzatilor” se pregatesc sa raspunda cu huo afrontului adus de presedinte.

Sursa: CorectNews

 

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii