Ce facem cu nucleara secretelor? mai 17th, 2017
Este intrebarea la ordinea zilei. Arhiva SIPA contine o cantitate uriasa de informatii despre procurori si judecatori, care pot distruge multe cariere sau, asa cum s-a intamplat, pot conduce la santajarea si la transformarea lor in prostituate. Inainte de a face politie politica prin anchete si rechizitorii si apoi prin decizii judecatoresti, inainte de a face victime printre adversarii unora sau altora dintre actorii politici, procurorii si judecatorii au devenit ei insisi victime. Multi dintre ei au fost transformati in simple instrumente ale politiei politice. In prostituate ale actului de justitie. De aceea, primii interesatii in solutionarea acestei grave probleme, a arhivei SIPA, sunt CSM si asociatiile procurorilor si judecatorilor. Nu ma mir, prin urmare, ca aceste institutii au reactionat. Ei bine, a sosit momentul ca statul roman, daca vrea sa iasa de sub acuzatia de stat mafiot, lansata oficial de catre Traian Basescu, trebuie sa gaseasca o solutie legata de arhiva SIPA.
Ii revine meritul avocatului Aurelian Pavelescu de a fi sesizat, inca din 2004, ca serviciul secret al Ministerului de Justitie, cunoscut sub numele de SIPA, nume care intre timp a devenit un stigmat, functiona ilegal. Un serviciu secret nu poate fi infiintat si nu isi poate derula activitatea decat in baza unei legi organice. Dar SIPA a fost creat pur si simplu din initiativa unui ministru al justitiei. Numele sau este Valeriu Stoica. Sub pretextul ca acest serviciu urma sa ii supravegheze pe raufacatorii din penitenciare pentru a afla, din timp, ce lovituri mai pun acestia la cale, SIPA a devenit un instrument de spionare, mergand pana la viata intima, a procurorilor si judecatorilor. Pentru ca, foarte repede, sa se transforme intr-un instrument de constrangere si santaj.
Sesizand aceasta situatie, Aurelian Pavelescu a redactat un document adresat Ministerului Justitiei, prin care se solicita desfiintarea SIPA. Acest document a fost semnat, in 2004, de seful politic de atunci al lui Aurelian Pavelescu, nimeni altul decat Traian Basescu. la acea data, Basescu era primar general al Capitalei si presedinte al Partidului Democrat. Ministerul Justitiei a respins insa solicitarea de desfiintare SIPA. Urma ca Pavelescu sa redacteze un al doilea document pentru a-si reinnoi solicitarea, de asta data pe calea contenciosului administrativ. Nu s-a mai intamplat. Oare de ce?
Odata ajuns la Cotroceni prin castigarea alegerilor prezidentiale, Traian Basescu s-a razgandit. Fara sa recunoasca explicit acest lucru, el a ajuns la concluzia ca SIPA i-ar putea fi de folos. Aceeasi schimbare de atitudine, mai nuantata insa, s-a manifestat si in cazul Monicai Macovei. Aceasta, acum in postura de ministru al Justitiei, a sigilat in mod oficial arhiva SIPA, dar, sub pretextul inventarierii documentelor, a alcatuit o comisie formata din judecatorul Cristi Danilet si procurorul Paul Dumitriu. Singurii care au avut acces, circa un an de zile, in arhiva.
Astazi, judecatorul Danilet afirma ca nici nu si-a incheiat inventarul, ca, de fapt, nici nu l-ar fi inceput si ca nu ar fi studiat respectivele dosare. Documentele WikiLeaks ne spun insa contrariul, si anume ca Danilet, care, in paranteza fie spus, nu avea certificat ORNISS si, in consecinta, nu avea dreptul de a umbla cu documente secrete de stat, a informat Ambasada Statelor Unite asupra continutului acestora. Pana acum, toate documentele WikiLeaks vehiculate pe planeta s-au dovedit cat se poate de exacte. Niciodata autoritatile din Statele Unite nu au dezmintit continutul acestor dezvaluiri. In consecinta, Danilet ar putea fi oricand acuzat de tradarea secretelor de stat. Aceasta este, insa, doar o paranteza si atata tot.
Esential este ca nici Traian Basescu si nici Monica Macovei nu au dorit distrugerea arhivei. Distrugere care presupune inventariere si desecretizare, urmate imediat de decizia distrugerii tuturor documentelor. Dimpotriva, obiectivul acestui tadem, Basescu-Macovei, a fost exploatarea informatiilor despre procurori si judecatori, in vederea alegerii celor mai vulnerabili si plasarii acestora in functii cheie unde, prin santaj, putea fi asigurata loialitatea lor. Dupa care, procurorii si judecatorii urmau sa primeasca si sa execute comenzi politice. Ceea ce s-a si intamplat. Asa a functionat binomul. Asa s-a ajuns in situatia uluitoare in care un general SRI, care exact cu asta se ocupa, Dumitru Dumbrava, sa afirme ca Justitia este, pentru principalul serviciu secret, un camp tactic. Pana si azi generalul Dumbrava este atat de indispensabil, incat a fost numit secretar general al SRI.
Dar cum a fost gandit acest serviciu secret, numit SIPA, de la bun inceput, drept un instrument de supraveghere informativa al procurorilor si judecatorilor? Care este dovada ca asta s-a intentionat din capul locului? Dovada o avem, daca ne amintim cine a infiintat si a condus SIPA. Nimeni altul decat generalul Dan Gheorghe. Acesta, fost component al brigazii antiteroriste a Securitatii ceausiste si apoi primul comandant al acesteia dupa decembrie 1989, era un inrait, dar si un specialist de prima marime al politiei politice. El a facut, la SIPA, ceea ce stia sa faca. I-a supravegheat pe cei aflati in vizorul serviciului secret. Iar acestia erau mii si mii de procurori si judecatori. A creat, in acest scop, o intreaga institutie cu zeci de filiale locale, toate incadrate cu fosti securisti. Dupa Dan Gheorghe, la conducerea SIPA s-a aflat un alt cadru de nadejde al fostei Securitati, generalul Marian Ureche.
Acestia au fost parintii si nasii serviciului secret al Ministerului de Justitie. Stiind acest lucru, stiind, in linii mari, si ce contine arhiva SIPA, mai ramane sa raspundem al intrebarea ce trebuie facut cu ea.
In principiu, daca vrem sa renuntam la un instrument de santaj, informatiile care stau la baza acestuia trebuiesc distruse. Deci, raspunsul este simplu: arhiva SIPA trebuie distrusa. Pe de alta parte, legal, o arhiva nu poate fi distrusa decat dupa ce, in prealabil, a fost inventariata si desecretizata. Acestea sunt deciziile care trebuiesc luate de urgenta.
In paralel, procurorii si judecatorii nu au altceva de facut decat sa se apere. Inainte de a face victime, ma refer la cei care au raspuns santajului, au fost ei insisi victime. Ca urmare, sunt primii interesati sa descopere cum a functionat, in definitiv, complotul impotriva lor. Un complot care a fost probabil cel mai grav atentat din istoria recenta impotriva independentei justitiei. Aproape toti actorii sunt in viata. Procurorii nu au altceva de facut decat sa ii cheme si sa ii roage frumos sa dea cu subsemnatul. Dupa care, sa intocmeasca rechizitorii. Iar judecatorii nu altceva de facut decat sa cantareasca probele si sa dea sentinte.
Din aceasta perspectiva, un eventual si necesar dosar penal SIPA, urmat de un proces de rasunet, ar putea pur si simplu sa contribuie decisiv nu numai la rescrierea istoriei, ci si la tragerea cortinei peste o perioada neagra a justitiei romane.
Sursa: CorectNews
