Iohannis vrea o criza scurta   iunie 21st, 2017

srs_edit2-90x90Oare Klaus Iohannis vrea cu adevarata o criza scurta? Sau dimpotriva? La modul declarativ, raspunsul presedintelui pare suficient de ferm. El ofera, pretutindeni, in exterior, asigurari ca majoritatea parlamentara va reusi sa isi rezolve problemele interne intr-un timp record. Ce stie Klaus Iohannis si nu stim noi? Sau o alta intrebare care persista este daca nu care cumva el insista asupra nevoii de solutionare rapida tocmai in scopul de a demoniza PSD. Asadar, cum putem afla raspunsul corect?

Este limpede ca nici interesul PSD si nici interesul Romaniei nu este ca lupta interna din PSD sa dureze prea mult. Asta in primul rand. In al doilea rand, populatia a votat coalitia majoritara pentru un program. Pe care cetatenii doresc sa il vada infaptuit. Prelungirea crizei inseamna compromiterea totala a programului de guvernare. In principiu, si presedintele Romaniei ar trebui sa doreasca acelasi lucru. Numai ca el nu a votat PSD. Si, mai mult decat atat, s-a declarat consecvent un advresar al acestui partid. Iar in 2019 vin prezidentialele. Cand se va lupta exact impotriva PSD.

Afirmatiile de mai sus, in masura in care sunt sustinute de realitate, ne pot induce ideea ca, in constiinta presedintelui Klaus Iohannis, se da o lupta. Piticul bun vrea ca aceasta criza din PSD sa inceteze cat mai repede, ca automotiunea de cenzura sa iasa castigatoare si, in termenul cel mai scurt, la Palatul Victoria, sa se instaleze un nou Guvern PSD, care sa duduie in scopul implementarii tuturor masurilor din programul de guvernare si a recuperarii timpului pierdut. Dar ce spune piticul rau? Opinia piticului rau este contrara. Interesul politic al lui Klaus Iohannis, care, in acest caz, nu are cum sa coincida cu interesul national, este ca el sa castige alegerile prezidentiale. Sa obtina un al doilea mandat. In acest scop, are nevoie de un vehicul electoral. Altul, evident, decat PSD. Acest vehicul nu poate fi decat PNL care, dupa incheierea fuziunii si alegerea unei conduceri stabile de jos pana sus, are sansa de a iesi din moartea clinica.

Acest pitic rau dicteaza prelungirea crizei si punerea acestei prelungiri pe seama exclusiva a PSD. In acest scop, ar fi fost de preferat ca automotiunea de cenzura sa nu primeasca azi voturile necesare. Iar la Palatul Victoria sa functioneze, pentru o perioada indefinita de timp, Guvernul Grindeanu 2. Numai ca, la butoanele acestui Guvern, s-a asezat Victor Ponta. Asa ceva presedintele Klaus Iohannis nu poate incuraja in ruptul capului. Iar Victor Ponta si respectiv Grindeanu au inteles mult prea tarziu ca aceasta incompatibilitate le omoara proiectul. Mult prea tarziu, deci, Victor Ponta a anuntat ca, daca se va forma un Guvern Grindeanu 2, el nu va face parte din executiv. Intre timp, jocurile au cam fost facute.

O speranta ascunsa a presedintelui Klaus Iohannis ar fi putut fi, in varianta automotiunii de cenzura, o alianta politica ferma PSD-UDMR, prin sacrificarea unor interese nationale vitale. Ar fi fost manusa. In aceste conditii, Klaus Iohannis ar fi putut lejer sa calce in picioare PSD in aplauzele generale. De altfel, a si incercat acest lucru. Dar a fost tardiv. Intre timp, PSD a hotarat sa renunte la acest proiect politic sinucigas.

Pentru orice analist, atitudinea PNL, partid care sta inca in siajul lui Klaus Iohannis, reprezinta un barometru. Daca PNL da declaratii in sensul ca se opune unui Guvern Grindeanu 2 si sustine de la distanta automotiunea de cenzura, inseamna ca asta vrea si presedintele. In aceste conditii, criza ar putea fi intr-adevar scurta.

Ziua de miercuri nu rezolva, insa, in totalitate problemele. Nici pomeneala. Abia acum urmeaza greul. Abia dupa aceasta zi vom afla ce vrea cu adevarat Klaus Iohannis. Cum va fi transata lupta dintre piticul bun si piticul rau din capul lui. Pentru ca presedintele poate tergiversa criza, tergiversand formarea unui nou guvern PSD si prelungind viata Guvernului Grindeanu 2. Sau, in functie de lupta dintre pitici, poate grabi lucrurile. Asta, insa, nu putem sti astazi. Vom afla ceva mai tarziu.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii